Bucătăria unui restaurant din stațiunea Olimp a fost cuprins astăzi, de flăcări. Pompierii din cadrul ISU ’’Dobrogea’’ au intervenit...
Clubul Rotary Cetatea Tomis Constanța continuă și în 2019, programul „Promenada Inimilor”, proiect de amenajare a unui traseu accesibil, ce...
CFR SA va moderniza infrastructura feroviară din Portul Constanţa, contractul în valoare de peste 9 milioane lei, fără TVA urmând să fie...
Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), Daniela Şerban, a declarat joi, la Belgrad, în cadrul celei...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de vânt, valabilă până la ora 19.00, pentru județele Constanța și...
Consilierii judeţeni tulceni au aprobat de la începutul anului includerea în circuitul agricol a peste 5.300 de hectare din Delta Dunării care au...
Autoritățile locale din Constanța vor stabili prețul gigacaloriei peste câteva săptămâni. Şi în acest sezon, cei cu venituri mici vor...
Parcul din fața Campusului Universității Ovidius, conceput ca un proiect ambițios, își dorește restartarea Constantei și crearea unui spațiu...
Astăzi se împlinesc 110 ani de la inaugurarea oficială a Portului Constanţa. La evenimentul de pe 27 septembrie 1909, Regele Carol I sublinia,...
Fundația „Renașterea” susținută de Ministerul Tineretului și Sportului vă invită duminică 29 Septembrie în Parcul Herăstrău,...
După abandonul de la Wuhan, Simona Halep (locul 6 WTA) a ajuns la Beijing unde va face teste medicale pentru a-și verifica starea de...
Conducta cu diametrul de 1.200 mm, ce asigură o parte din necesarul de apă brută de la sursa Galeșu către Stația de tratare și pompare Palas...
Handbal Club Dobrogea Sud se află pe locul 10 cu 3 puncte, în clasamentul Ligii Nationale de handbal masculin.După victoria cu CSM Făgăraș,...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe sensul de mers către Agigea al Autostrăzii A4 Ovidiu –...
Pompierii au intervenit,noaptea trecută, în satul Sinoe, afectat de ploile abundente. Ei au salvat de la înec o turmă de oi şi și au ajutat la...
Vreme mohorâtă şi astăzi, în Dobrogea, cu cer mai mult noros, vânt slab şi şanse de ploaie mai ales în nordul regiunii. Temperaturile...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei a-XI-a a Ligii 1. Astăzi este programat un singur meci, de la ora 20.30, Dinamo...
În afara partidei Sănătatea Cluj- FC Viitorul, scor 1-0, ieri în 16-imile Cupei României la fotbal s-au mai disputat trei...
Tenismena constănțeană, Simona Halep împlinește astăzi 28 de ani! Fost lider mondial de două ori, în clasamentul internațional de simplu...
EVENIMENTE INTERNE - Culte, Biserică * Are loc o întâlnire spirituală la Biserica „Şerban Vodă” din Bucureşti, invitat fiind actorul...
Vremea rămâne închisă în Dobrogea, regiune aflată până mâine dimineaţă sub cod galben de ploi. Potrivit avertizărilor sunt...
Echipa de liga a treia Sănătatea Cluj a produs marea surpriză a şaisprezecimilor de finală ale Cupei României la fotbal, prin victoria în...
Campioana Diviziei Naționale de Seniori la rugby, CS Năvodari se pregătește pentru noul campionat, care va începe sâmbătă, 28...
Perechea alcătuită din Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă, joi, de cuplul Dominik Koepfer (Germania)/Soonwoo Kwon...
Studenţi, doctoranzi şi cadre didactice de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ (UAUIM) se implică în restaurarea...
Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample...
Preşedinte al Franţei în perioada 1995-2007, Jacques Chirac s-a stins, în această dimineaţă, înconjurat de familie – a anunţat ginerele...
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța (CRTS) și Primăria Municipiului Constanța continuă proiectul de promovare și susținere a...
Teatrul de Stat Constanța a programat pentru finalul acestei săptămâni, trei comedii de mare succes în rândul publicului: vineri, 27...
Electrocentrale Constanţa S.A. (CET Palas) a anunțat astăzi, că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică...
Festivitatea de deschidere a anului universitar 2019-2020 va avea loc pe 1 octombrie, de la ora 10.00, în Piața Ovidiu din Constanța. Și anul...
FC Farul joacă sâmbătă de la ora 11.00, în deplasare cu CSM Reșița, în etapa a-IX-a din Liga a-II-a la fotbal. După trei victorii...
În perioada 21-22 septembrie, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc-FPTR şi Asociaţia pentru Promovarea Învăţământului în Industria...
Cea de-a VIII-a ediție a Târgului de Toamnă are loc în perioada 27 – 29 septembrie, în Piața Civică din Tulcea. La eveniment sunt...
La Centrul pentru Educație Interculturală Constanța, aflat în incinta Muzeului de Artă Constanţa, va avea loc, astăzi, de la ora 17.00,...
Astăzi este Ziua Europeană a Limbilor Vorbite. La Constanța se marchează prin evenimentul LinguaFest, 20 de ani de la lansarea oficială a...
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că astăzi, de la ora 15.00 până mâine, ora 06.00, județele Tulcea, Constanța, Brăila...
FC Viitorul joacă azi în deplasare cu echipa din Liga a-III-a, Sănătatea Cluj.Partida din faza 16-imilor Cupei României la fotbal, va începe la...
Campania „Constanța colectează selectiv“ continuă în aceste zile în cartierul Faleză Nord, unde angajații Serviciului Igienă Publică...
Tenismena Sorana Cîrstea (locul 96 WTA şi cap de serie numărul 8) a obținut ieri calificarea în sferturile de finală al turneului de categorie...
Fondul cultural al Constanţei s-a îmbogăţit prin lansarea, la Biblioteca „I.N. Roman“, a volumului „REVISTA OVIDIU – o biografie...
Ieri dimineaţă, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan, tenismena constănţeană Simona Halep (locul 6 WTA şi...
Suprasarcinile accidentale de tensiune din rețeaua de alimentare cu energie electrică pot defecta aparatele electrocasnice. Ce măsuri trebuie să...
Naționala de handbal feminin a României a început campania de calificare la EURO 2020. Selecționata țării noastre a jucat aseară, în...
Campioana României, CFR Cluj a fost eliminată de FC Botoșani din 16-imile Cupei României. Partida s-a disputat aseară și s-a încheiat cu...
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat, ieri, alături de viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca și...
Ziua mondială maritimă este marcată, anual, în ultima zi de joi a lunii septembrie, în 2019, la 26 septembrie. Scopul zilei este de a atrage...
Astăzi, cerul va fi mai mult acoperit, vor fi averse cu intensificări de vânt şi descărcări electrice. Regiunea noastră se află până...
EVENIMENTE INTERNE - Senat * ora 9:00 - Lucrări în comisiile permanente - Camera Deputaţilor * ora 8:30 - Activitate în comisiile...
În Dobrogea, cerul rămâne acoperit, cu ploi şi vânt moderat. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de ploi...