Parteneriat între Camerele de Comerţ din Constanţa şi Dobrich: Dezvoltarea afacerilor în zona transfrontalieră
Publicat de Arantxa Catană, 15 decembrie 2017, 20:08
Un proiect româno – bulgar îşi propune să creeze o punte de legătură între economie, natură şi cultură.
Mai exact, Camerele de comerţ din Constanţa şi Dobrich vor să-i ajute pe agenţii economici să-şi dezvolte afaceri în zona transfrontalieră, protejând valorile culturale şi naturale.
„Să conștientizeze importanța patrimoniului și să implice în protejarea acestor resurse naturale și culturale. Ar fi bine dacă și-ar concentra atenția asupra resurselor culturale pe care le avem și a patrimoniului. Toate aceste monumente istorice au fost inventariate și de asta se ocupă un alt proiect, iar conferința finală va avea loc pe 19 decembrie, ocazie cu care o sa aflați mai multe despre aceste trasee”, a declarat Adriana Barati, manager de proiect din partea României.
Proiectul are o valoare de 334 de mii de euro, din care 85% sunt fonduri europene.
Sunt implicate în proiect, 7 judeţe din România riverane Dunării şi 8 districte din Bulgaria.