CONSTANȚA: Persoană în pericol de înec
Publicat de Arantxa Catană, 10 septembrie 2018, 16:29
Autoritățile constănțene au fost alertate, luni după-amiaza, de un apel la numărul unic de urgență 112 care anunța faptul că o persoană este în pericol de înec în zona Pescărie.
Aceasta a fost scoasă din apa mării, iar la fața locului intervine de urgență SMURD Mamaia, care acordă primul-ajutor victimei.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, persoana a fost scoasă la mal de către o barcă pescărească.