Un accident rutier a avut loc luni seara în stațiunea Mamaia, mai exact la intersecția din zona Perla.
La fața locului se află un echipaj de poliție care face măsurători în urma impactului. De asemenea, oamenii legii urmează să stabiliească cauzele producerii accidentului.
De asemenea, la fața locului s-a prezentat și o ambulanță.
Începând de joi, 20 octombrie, traficul rutier din zona Perla (intersecţia bulevardelor Mamaia cu Aurel Vlaicu) va fi redirijat, astfel:
din direcţia Pescărie spre Năvodari: înainte, pe 2 benzi de circulaţie, (banda întâi cu prioritate, iar banda a doua fără prioritate), iar banda a treia cu posibilitatea de a efectua virajul la stânga, fără prioritate, către bulevardul Aurel Vlaicu;
din direcţia Năvodari spre Constanţa: pe toate cele trei benzi se va efectua virajul la dreapta spre bulevardul Aurel Vlaicu, iar de pe banda 3 se va putea efectua virajul la stânga, fără prioritate, spre zona Pescărie;
din direcţia bulevardul Aurel Vlaicu spre Năvodari: înainte, în staţiune, pe 2 benzi de circulaţie, cu prioritate;
din direcţia bulevardul Aurel Vlaicu spre Pescărie (Sat Vacanţă): la dreapta, pe 2 benzi de circulaţie.
Pe întreaga perioadă a extrasezonului 2016 – 2017, viteza maximă admisă pe bulevardul Mamaia, din staţiune, este de 60 km/oră, semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere la cele trei intrări în staţiunea Mamaia. Decizia reducerii vitezei maxime admise a fost luată în urma consultării dintre Primăria Municipiului Constanța, Poliția Rutieră și SC Confort Urban SRL (administratorul tramei stradale).
Motivul care a stat la baza deciziei a fost faptul că a crescut numărul de rezidenți în stațiunea Mamaia. Implicit, a crescut și traficul pietonal, iar pericolul producerii de accidente este mai mare.
Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră, să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei şi să nu producă prejudicii proprietăţii publice sau private.
Oprirea, staţionarea şi parcarea se vor face în locurile special amenajate şi semnalizate, fără ocuparea spaţiilor destinate staţiilor taxi şi autobuz.