Workshop despre dezvoltarea regională durabilă în zona costieră a Mării Negre, la Universitatea Ovidius din Constanța
Publicat de Doina Sirbu, 8 decembrie 2023, 16:56
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Departamentul de Cercetare și Inovare, organizează marți, 12 decembrie, un nou workshop privind acțiunile colaborative de dezvoltare regională durabilă în zona costieră a României.
Evenimentul va avea loc în sala P23 din campusul universitar, Corp B (Aleea Universității, nr. 1), între orele 10:00-12:00.
„Ca urmare a discuțiilor inițiate în cadrul primului workshop pe această temă cu reprezentanții din administrația publică, companii private, institute de cercetare, instituții de învățământ și ONG-uri, noul eveniment își propune identificarea direcțiilor concrete de colaborare în cadrul proiectelor UOC finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce vizează susținerea dezvoltării regionale durabile prin regenerarea mărilor și apelor și reziliența la schimbările climatice. În acest sens, workshopul va facilita și evidențierea acțiunilor comune posibile în relație cu obiectivele Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră și programele europene BlueInvest și Black Sea Accelerator”, precizează conf. univ. dr. Natașa Văidianu, membră în comitetul de organizare a workshopului.
În contextul proiectului PNRR i5 Centrul de Competență ReSPonSE „Cercetare integrată și soluții sustenabile pentru protecția și restaurarea ecosistemelor din bazinul inferior al Dunării – zona costieră a Mării Negre”, derulat de UOC în parteneriat cu Universitatea din București (lider de consorțiu), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice, ICPE Bistrița SA, BEIA Consult International SRL, Iceberg Plus SRL, SC Centrul de Mediu și Sănătate SRL și SC DDS Diagnostic SRL, participanții la workshop vor stabili cum poate fi dezvoltată colaborarea dintre mediul academic UOC, administrația publică, mediul privat și instituțiile de învățământ.
Temele abordate în cadrul întâlnirii vor viza, în special, propunerile de acțiune comună în domeniile ecoturism, bioeconomie și biotehnologii, reconstrucție ecologică, educație pentru mediu, antreprenoriat în zona costieră, pentru a susține creșterea și economia albastră durabilă în România.
Persoanele interesate să participe la eveniment se pot înregistra completând formularul disponibil la link-ul: MailScanner has detected definite fraud in the website at „forms.gle”. Do not trust this website: https://forms.gle/88MbtknAmxAfuoTV7
Workshop-ul este organizat și susținut financiar în cadrul activităților proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0391 „Dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare de excelență și inovare în Universitatea Ovidius din Constanța cu impact asupra dezvoltării regionale durabile”, unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Universitatea Ovidius