Zona Centrală a Constanţei, fără apă potabilă
Publicat de Doina Sirbu, 9 februarie 2024, 13:49
Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 09 februarie 2024, pe conducta magistrală Port, cu diametrul de 800 mm, de la nivelul Stației de Pompare Călărași, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, până la ora 19.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona centrală, respectiv:
- perimetrul delimitat de străzile: Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași și punctele termice aferente;
- tronsonul cuprins de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I. Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari, cu punctele termice aferente;
În același timp, se furnizează apă cu presiune scăzută în zona Peninsulă – Piața Ovidiu, dar și pe strada Mircea cel Bătrân (tronsonul cuprins de str. Decebal și Piața Ovidiu).
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”, transmit reprezentanţii RAJA SA.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com