Ziua Națională a Pădurilor
Publicat de , 25 martie 2019, 07:51
La 25 martie, este sărbătorită Ziua naţională a pădurilor, inclusă în intervalul „Lunii plantării arborilor“ (15 martie-15 aprilie).
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de parlamentari ai UNPR, PSD şi PNL. În expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, aceştia au arătat că „Luna plantării arborilor, instituită în România între 15 martie-15 aprilie, prin articolul 81 din Legea 46/2008 – Codul silvic, este unul dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice. Este perioada în care este subliniată importanţa pădurilor, rolul esenţial pe care îl au în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile la noi încă din 1902, organizată de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor.“
Pe de altă parte, iniţiatorii acestei propuneri legislative amintesc şi faptul că Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat ziua de 21 martie a fiecărui an drept Zi internaţională a pădurilor, prin adoptarea Rezoluţiei A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, sărbătorirea acestei zile bazându-se pe rezultatele foarte bune ale Anului internaţional al pădurilor, marcat în 2011. Potrivit planului de acţiune al Uniunii Europene pentru păduri, suprafaţa acestora acoperă 37,8% din teritoriul european, asigurând existenţa a 3,4 milioane de persoane (silvicultura şi industriile bazate pe resurse forestiere). „În plus, UE este al doilea producător de lemn rotund industrial după SUA şi produce 80% din pluta disponibilă la nivel mondial“, mai spun aceştia.
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Pădurilor, începând cu anul 2017, a fost adoptată de Senat, la 27 septembrie 2016, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 28 februarie 2017.
La 20 martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede instituirea acestei zile şi care are ca scop creşterea gradului de responsabilizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Totodată, potrivit legii, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului, ocoalele silvice private, împreună cu autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale, pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestei zile.
Sursa – Agerpres