Piaţa Ovidiu – Constanţa – 24 iunie – ora 17.00. Sunt coordonatele după care s-au ghidat cei care au vrut să sărbătorească Ziua Universală a iei. Peste 100 de persoane au răspuns apelului lansat pe o reţea de socializare, de a celebra ia românească.
Simona Niculescu, iniţiatoarea evenimentului
Ideea de a promova tradiţiile româneşti este primită cu entuziasm de constănţeni:
Tot de Ziua Universală a Iei, tradiţia şi-a dat mâna şi cu arta fotografică, în cadrul expoziţiei „Sânzienele în urban” – rezultatul unei şedinţe foto cu tinere îmbrăcate în ie sunt menite să arate cât de bine s-a adaptat ia, la peisajul urban, spune Radu Niculescu, iniţiatorul proiectului:
Şi povestea iei continuă şi după 24 iunie, cu ceea ce deocamdată este doar un vis frumos: includerea iei româneşti în patrimoniul UNESCO. A fost lansată o petiţie online, în acest sens. Aproape 10.000 de persoane au semnat până acum.
Prima pagină » Work At Home Moms Romania Constanta
Ziua Universală a iei revine la Constanţa
Publicat de Florentina Stan,
3 iunie 2015, 13:04 / actualizat: 20 iunie 2015, 16:44
Ziua Universală a Iei este sărbătorită pentru al treilea an consecutiv, în mai multe oraşe din ţară, dar şi în diaspora, acolo unde există comunităţi de români.
Şi la Constanţa va fi marcată Ziua Internaţională a iei, pe 24 iunie, de la ora 17.00, în Piaţa Ovidiu, potrivit anunţului postat pe o reţea de socializare, de Simona Moon, iniţiatoarea evenimentului la Constanţa. Până acum, şi-au confirmat prezenţa peste 130 de persoane.
Organizatorii spun că membrele grupului Şezătoare Constanţa vor purta iile realizate manual, în cadrul şezătorilor desfăşurate la Constanţa în ultimele luni, vor face demonstraţii de cusut şi le vor prezenta participanţilor cămaşa tradiţională dobrogeană şi motivele din această regiune.
De asemenea, programul mai cuprinde şi expoziţia de fotografie „Sânzienele în Urban”, a grupului Film Photography Constanţa dar şi alte evenimente.
La Constanţa, Ziua Internaţională a iei este organizată de Sezatoare Constanta, City Hub Biblioteca Colorata, Work At Home Moms Romania Constanta si Film Photography Constanta. Vor mai fi prezente la eveniment Suvenir din Dobrogea / Souvenir from Dobrogea şi fetele de la SkirtBike Constanţa.
Comunitatea La Blouse Roumaine a inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie 2013. Evenimentul s-a bucurat succes, fiind celebrat, doi ani la rând, în peste 100 de localități din România și din întreaga lume.