Vreme de vară, duminică, pe litoral
Publicat de Adina Sîrbu, 24 mai 2015, 11:24
Vreme caldă şi predominant frumoasă, astăzi, în Dobrogea.
Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Maximele termice ale zilei vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, iar în apa mării vor fi cel mult 19 grade.
Începutul săptămânii aduce vreme instabilă, însă maximele rămân ridicate în Dobrogea – până la 29 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru întreaga ţară începând din 24 mai, ora 21,00, până marţi, 26 mai, ora 9,00.
Potrivit ANM, în noaptea de duminică spre luni, în Banat, Oltenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi în zonele montane aferente vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
Începând de luni după-amiază până marţi dimineaţă, astfel de fenomene vor fi prezente în sudul, centrul, nord-vestul şi nordul ţării.