O săptămână cu vreme capricioasă: după maxime caniculare, de joi revin ploile
Publicat de Adina Sîrbu, 4 mai 2015, 08:14
Vremea se încălzeşte în primele trei zile ale săptămânii.
Până miercuri temperaturile cresc, astfel că maximele vor trece de pragul caniculei, cu 33 de grade Celsius, în zona Banatului, şi vor atinge 29 de grade la Bucureşti.
În Dobrogea, maximele nu vor depăşi 24 de grade, iar pe litoral vremea va fi mai răcoroasă, din cauza influenței pe care o are marea, rece în această perioadă, cu temperaturi de doar 12 — 13 grade Celsius – spun meteorologii de la ANM.
De miercuri seara, vremea va deveni instabilă, iar un front atmosferic „va mătura” aproape toată țara, fiind așteptate averse, vijelii şi grindină, precum și o răcire a vremii, dar în limitele termice ale lunii mai, astfel că temperaturile vor fi între 18 și 26 de grade Celsius.
Astăzi, în Dobrogea, cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Maximele zilei vor fi cuprinse între 17 şi 23 de grade.