Ascultă Radio România Constanța Live

vişinescu

Procesul torţionarului Vişinescu se judecă pe 22 octombrie

Publicat de Florentina Stan, 24 septembrie 2014, 13:26

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 22 octombrie judecarea dosarului în care Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.
La primul termen al judecătorii pe fond, de astăzi, cele două surori ale lui Corneliu Coposu, au transmis instanţei că nu doresc să se constituie părţi civile în dosar.
În schimb, Nicoleta Eremia, soţia fostului general Ion Eremia, închis la Penitenciarul Râmnicu Sărat, a anunţat în instanţă că se constituie parte civilă şi îi solicită lui Vişinescu daune morale şi materiale în cuantum de 100.000 euro.
Tot acum, Aurora Dumitrescu, fostă deţinută politic, constituită şi ea parte civilă în dosar, a solicitat instanţei punerea sub sechestru a bunurilor lui Vişinescu, în eventualitatea în care judecătorii vor stabili că el trebuie să plătească daune morale sau materiale.
Mai mulţi lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc, precum Ion Mihalache sau Corneliu Coposu, au fost deţinuţi politici la Râmnicu Sărat.

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal