CONSTANȚA: Transport gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru toți veteranii de război
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 martie 2024, 12:28
În ședința Consiliului Local Municipal de ieri, consilierii locali au aprobat acordarea gratuității pe mijloacele de transport în comun pentru toți veteranii de război din teatrele de operații.
Pentru acordarea acestor facilități au existat două solicitări de la veteranii de război. Prima a fost cea a Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații și a fost făcută anul trecut, iar cea de a doua, din luna februarie 2024, este din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, sucursala Constanța.
La Constanța, veteranii de război beneficiază, de asemenea, de o serie de facilități și scutiri fiscale, dintre care amintim: impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, impozitul pe un singur mijloc de transport, taxa de salubrizare sau taxa de concesionare loc de veci.
Misiunile internaţionale la care au participat militarii români după Revoluţia din Decembrie 1989 sunt complexe şi au contribuit la adaptarea continuă a evoluţiei Armatei României la provocările de securitate.
În perioada 1996-2022, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii (Afganistan, Irak şi Bosnia și Herţegovina), iar alţi peste 200 au fost răniţi.
Redactor – Daniel Țăndăreanu