Washingtonul îşi retrage din Venezuela tot personalul diplomatic rămas
Publicat de Doina Sirbu, 12 martie 2019, 11:41
Statele Unite îşi vor retrage tot personalul diplomatic încă prezent în ambasada lor din Caracas din cauza agravării crizei din Venezuela, a anunţat luni secretarul de stat Mike Pompeo, informează marţi France Presse.
„Această decizie reflectă degradarea situaţiei în Venezuela şi constatarea că prezenţa personalului diplomatic în Ambasada SUA a devenit o constrângere asupra politicii americane”, a postat pe Twitter Pompeo.
La 23 ianuarie, preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, care l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido preşedinte interimar al ţării, ordonând plecarea tuturor diplomaţilor. Dar, contestând legitimitatea lui Maduro, Washingtonul a refuzat să se supună.
Cu toate acestea, la 24 ianuarie, Departamentul de Stat a rechemat întreg personalul american neesenţial şi familiile diplomaţilor, sfătuindu-i de asemenea pe toţi cetăţenii americani din Venezuela să părăsească ţara.
Noi manifestaţii la apelul opoziţiei sunt prevăzute marţi în Venezuela, a cincea zi a unei pene uriaşe de curent ce a paralizat ţara, confruntată cu o profundă criză politică şi dificultăţi alimentare grave.
sursa – AGERPRES