Primăria începe să adune mașinile abandonate de pe străzile Constanței
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 6 martie 2018, 16:05
Primăria municipiului Constanța aduce la cunoștința constănțenilor că, în perioada următoare, vor fi ridicate, inventariate și depozitate un număr de 20 de autovehicule identificate ca fiind abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.
Acțiunea se va derula conform prevederilor art. 3 alin. 3 și art 4 alin 2 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările ulterioare, a art. 7 din H.G. nr. 156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 cu modificărilor ulterioare.
Afișăm mai jos listele autovehiculelor identificate ca fiind abandonate sau fără stăpân pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.