Ascultă Radio România Constanța Live

vedem just

Judecătorul Cristi Danileț revine în magistratură

Judecătorul Cristi Danileț revine în magistratură

Publicat de Adina Sîrbu, 25 aprilie 2023, 11:21

Judecătorul Cristi Danileţ a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură, urmând să revină în funcţia de judecător la Tribunalul Cluj.

În urma acestei decizii, Danileţ va trebui să primească salariile restante din decembrie 2021, data când a fost suspendat din funcţie, până în prezent.

Azi, am câştigat şi cel de al treilea dosar făcut de către Inspecţia Judiciară în care am fost sancţionat de CSM cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către Curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului (…) Am fost suspendat din funcţie din data de 13 decembrie 2021 până azi, 24 aprilie 2023. Soluţia de revenirea a mea în magistratură e definitivă. Mulţumesc colegilor judecători şi procurori care m-au susţinut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulţumesc prietenilor din mediul fizic şi urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieşiri publice şi cu suport moral – a contat enorm!„, a scris Danileţ pe Facebook.

Admite recursul declarat de Danileţ Vasilică Cristi împotriva Hotărârii nr.11J din 20 iulie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. 4/J/2022. Casează în parte hotărârea atacată. În baza art.100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică domnului Danileţ Vasilică Cristi – judecător în cadrul Tribunalului Cluj sancţiunea disciplinară constând în ‘diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 6 luni’, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza a doua din aceeaşi lege. Definitivă„, se arată în decizia de luni a unui complet de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Anterior, Cristi Danileţ a câştigat alte două procese cu CSM, având acelaşi obiect – excluderea sa din magistratură.

Astfel, în luna februarie 2023, Instanţa supremă a anulat o decizie a CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură pe motiv că ar fi făcut parte din două organizaţii neguvernamentale, care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului.

Cristi Danileţ a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua  TikTok, despre care Danileţ a susținut că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată. Şi în acest caz, Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă și a câștigat.

Membrii CSM care l-au exclus pe Cristi Danileţ din magistratură şi-au terminat între timp mandatul, iar şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, de asemenea a ieşit din sistem.

***

De 8 ani, judecătorul Cristi Danileț promovează educația juridică în școlile din toată țara. În cadrul proiectului derulat de asociația VeDem Just, volumul Elevul și Legea a ajuns gratuit la elevi de gimnaziu și liceeni, iar magistratul a organizat zeci de sesiuni de informare și tabere.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

De asemenea, după trei competiții locale, acum dă startul la primul concurs de educație juridică la nivel național.

Ești elev, iubești dreptatea, cunoști câte ceva despre lege și justiție și vrei să obții un premiu fain? Haide la concursul „Be legal! Be cool!” organizat de asociația VeDem Just – a anunțat judecătorul pe pagina sa de Facebook.

Toate detaliile despre competiție le găsiți aici.

 

Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: pagina de Facebook a judecătorului Cristi Danileț

 

 

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal