Canicula şi vârful de sezon au umplut litoralul până la refuz
Publicat de Bogdan Comșa, 9 august 2015, 17:41
Hotelurile de pe litoralul românesc al Mării Negre sunt pline-ochi, iar staţiunile sunt la capacitate maximă, a declarat, duminică, preşedintele Asociaţiei „Litoral-Delta Dunării”, Corina Martin.
Pe litoral, duminică, s-ar afla peste 200 de mii de turişti, în condiţiile în care, oficial, aici există doar 120 de mii de locuri de cazare. Diferenţa este dată, crede Corina Martin, de cei care a-au cazat la rude, la particulari sau în structuri de cazare care funcţionează ilegal.
Aglomeraţia de pe litoral va continua până la sfârşitul lunii august, interval în care nu vor mai exista camere libere nu doar în Mamaia, dar nici în sudul litoralului.