Ascultă Radio România Constanța Live

vanaroare cormoran delta

Vânătoarea cormoranului mare pe tot parcursul anului, naște dispute în spaţiul public

Vânătoarea cormoranului mare pe tot parcursul anului, naște dispute în spaţiul public

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 iunie 2023, 17:24

Vânarea cormoranului mare pe tot parcursul anului, aşa cum au votat deputaţii, a ajuns motiv de dispută în spaţiul public. Ornitologii se opun şi cer preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea. În schimb, ministrul Agriculturii susţine iniţiativa deputaţilor, pe motiv că aceşti prădători pun în pericol piscicultura.

Ornitologii contestă legea prin care deputaţii au permis vânătoarea cormoranilor mari pe tot parcursul anului. Şi considera ca pe de o parte, noile prevederi pun în pericol supravieţuirea speciei.

Iar pe de altă parte, încalcă directivele europene, ceea ce ar putea atrage sancţiuni împotriva statului român.

Ciprian Fântână, director de conservare, Societatea Ornitologică Română: Directiva Păsări interzice explicit ca orice specie de pasăre să fie vânată pe perioada de cuibărire. Iar dacă legislaţia noastră nu corespunde cu legislaţia europeană, e motiv de infringement. Noi nu negăm că cormoranii produc pagube pisciculturii. Se poate discuta situaţia, sunt proceduri de derogare pentru speciile acestea care produc pagube, pe acea cale trebuie mers. Putem face advocacy pentru a primi compensaţii financiare, dacă sunt pagube mari.

Iniţiatorii legii au adus ca argumente faptul că aceste păsări se hrănesc aproape exclusiv cu peşte. Şi consumă în medie aproximativ 500 de grame de hrană în fiecare zi, adică un singur exemplar consumă anual peste 150 kg de peşte. În plus, acestea s-ar fi adaptat rapid şi au acaparat zone anterior neocupate. Ba chiar ar fi învăţat să consume inclusiv peştele din plasele pescarilor.

Problema a mai ajuns pe agenda publică în urmă cu 3 ani când legislativul a aprobat vânarea cormoranului mare între 1 septembrie şi 28 februarie.

Până în 2020, vânarea acestor păsări era total interzisă. Printre cei care au militat pentru reducerea numărului de cormorani este şi minsitrul Agriculturii. Petre Daea a prezentat subiectul inclusiv la Bruxellles. Şi susţine modificările adoptate acum.

Biologii spun că există şi soluţii mai potrivite pentru alungarea cormoranilor, care nu presupun uciderea păsărilor.

Guvernatorul Rezervaţiei Delta Dunării spune că modificările legislative nu se vor aplica pe teritoriul rezervaţiei, unde vânătoarea este strict interzisă. Legea trebuie promulgată de Președintele României și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa- stiri.tvr.ro / redactor online – Daniel Țăndăreanu

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 11:26

„Toamnă cu farmec” pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța

Săptămâna aceasta, Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța a organizat o serie de activități creative și stimulative, sub tema...

„Toamnă cu farmec” pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 11:00

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului naval de pe brațul Sulina. Un bărbat a murit în această dimineață

Polițiștii tulceni au anunțat că vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 60 de ani. Acesta ar fi intrat în coliziune cu altă...

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului naval de pe brațul Sulina. Un bărbat a murit în această dimineață
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 10:29

TULCEA: Dacă l-ați văzut, anunțați autoritățile. Bărbatul este căutat de familie

La data de 25 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că numitul...

TULCEA: Dacă l-ați văzut, anunțați autoritățile. Bărbatul este căutat de familie