Farul Constanța își reia pregătirile pe 4 ianuarie
Publicat de Catalin Donose, 21 decembrie 2023, 13:11
Campioana României, Farul Constanța a intrat în binemeritata vacanță de iarnă, imediat după meciul de pe teren propriu cu Rapid, din etapa a 21-a.
„Marinarii” se vor reuni pe 4 ianuarie, când este programată și vizita medicală, iar apoi perioada de pregătire va fi efectuată la baza sportivă a Academiei Hagi, unde fariștii beneficiază de cele mai bune conditii.
Farul va întâlni, în prima parte a lunii ianuarie, într-un meci amical, pe teren propriu, formația Cernomore Varna, liderul la zi din Bulgaria.
Primul meci oficial din 2024 va avea loc la 21 ianuarie, în deplasare cu Universitatea Craiova.
Cătălin Donose
Foto – Farul Constanța