Președintele Klaus Iohannis aprobă urmărirea penală a lui Gabriel Oprea
Publicat de , 13 octombrie 2016, 17:30
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că va da curs cererii de efectuare a urmăririi penale față de fostul vicepremier Gabriel Oprea în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină, scrie Agerpres.
Miercuri, președintele Klaus Iohannis a primit cererea procurorului general Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a solicitat sesizarea președintelui pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, solicitarea a fost transmisă în conformitate cu prevederile legale și constituționale și având în vedere încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu data de 1 octombrie 2016.
De asemenea, sursa citată arată că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, efectuarea urmăririi penale față de persoane care dețin sau au deținut calitatea de ministru, pentru fapte săvârșite în exercitarea mandatului, și care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator este condiționată de obținerea unui aviz din partea președintelui României.
Gabriel Oprea și-a depus demisia, pe 26 septembrie, din funcția de senator. Înainte de aceasta, pe 19 septembrie, colegii din Senat au votat împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a fostului ministru pentru ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.