Protestul transportatorilor și fermierilor din Piața Constituției cu… un singur tractor!
Publicat de Adina Sîrbu, 21 ianuarie 2024, 11:17
Un singur tractor a fost adus la protestul autorizat pentru fermieri şi transportatori din Piaţa Constituţiei, și acela transportat pe o platformă. Este, de altfel, singurul utilaj înscris cu numărul de înmatriculare pe lista participanților, în condițiile în care mitingul a fost aprobat pentru 5.000 de oameni și 200 de vehicule.
La protest participă un singur agricultor, Bogdan Petre, din Giurgiu, nemulţumit de activitatea Guvernului.
Potrivit Prefecturii Municipiului București, până sâmbătă, la ora 16.00, când organizatorul avea obligația să notifice autoritățile cu privire la numărul mașinilor participante, li s-a transmis că va fi prezent doar un cap tractor cu remorcă.
Încă de la început, transportatorii și fermierii care protestează de 12 zile în stradă au spus că nu vor participa la acest protest din Capitală, pentru că are conotații politice, iar organizatorii nu le reprezintă interesele.
Și la intrarea în Capitală, la Afumați, numărul celor care protestează a scăzut.
Sursă și foto: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu