CONSTANŢA: Un nou regulament al parcărilor se află în lucru
Publicat de , 4 decembrie 2020, 13:40
La Constanța este în lucru un Regulament al parcărilor, a declarat, astăzi, primarul Vergil Chițac, după ce vechiul regulament a fost anulat de instanță. Acesta a precizat că nu este împotriva plății parcării în oraș, dar că trebuie oferite variante prin care cetățenii să poată achita parcarea.
Referitor la faptul că primăria a pierdut procesul privind Regulamentul parcărilor, Chițac a apreciat că documentul nu a fost întocmit bine, toate cele 36 de capete de cerere fiind reținute de instanța de judecată:
„Toată lumea trebuie să plătească! Problema este că noi ne obligăm, într-adevăr să plătim, noi ca şi şoferi, ca şi clienţi, dar şi administraţia trebuie să facă ceva pentru bani! Nu era scris nicăieri că trebuie să deszăpezească, de exemplu, trebuie să marcheze parcările alea, nu existau modalităţi alternative de plată, ci exista numai sms-ul acesta. Ar trebui să existe şi parcomate, aşa cum am văzut noi peste tot! Deci trebuie să cumpărăm parcomate, să vedem unde o să le punem, să facem un studiu. Le punem şi omul care nu vrea să plătească prin sms să plătească cu bani“, a declarat Vergil Chiţac.
Foto – Primăria Constanţa