Ascultă Radio România Constanța Live

tren regal

FOTO: Trenul Regal a ajuns la TULCEA

FOTO: Trenul Regal a ajuns la TULCEA

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 iulie 2023, 10:37

Pentru prima dată în 85 de ani, de când este funcțională linia ferată Medgidia-Tulcea, Trenul Regal a ajuns vineri dimineață în Stația CF Tulcea Oraș, unde va poposi timp de 3 zile.

Trenul Regal a fost amenajat în România. Vagoanele au fost construite la Ernesto Breda – Milano, în 1928-1929 și au fost cumpărate de Calea Ferată Română, iar pentru a putea fi utilizate de către membrii Casei Regale, au fost special amenajate la Uzinele din Grivița.
Inițial, trenul a avut 9 vagoane, la care se mai adăugau alte 3, pentru transportul autoturismelor și al personalului care însoțea trenul.

„Trenul este original, vagoanele sunt cele din 1928, doar amenajarea interioară a fost modificată. Unul dintre vagoane a devenit sufragerie, altele ca vagoane-dormitor pentru rege și regină, care au o baie între cele două cușete unde stătea aghiotantul. A fost amenajat, de asemenea, un salon de primire, care în capăt avea și un fumoar, dar sunt și vagoane-cușetă, pentru personalul care îi însoțea pe membrii Casei Regale.
După al Doilea Război Mondial, când au venit comuniștii la putere au eliminat toate simbolurile regale din tren, care erau pe lampadare și pe alte obiecte din interior. Scaunele, mesele, furnirul, ferestrele, canapelele, toate sunt originale, din acea vreme”, afirmă directorul Muzeului CFR București, Mircea Dorobanțu.

Este o linie care are un potențial foarte mare, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere turistic.

Linia Medgidia-Tulcea a fost începută în anul 1911 și finalizată în 1938. Ea a fost construită în 3 etape: Medgidia-Ester, Ester-Hamangia și Hamangia-Tulcea, adică, în prezent, Medgidia-Târgușor, Târgușor-Baia, Baia-Babadag și linia Babadag-Tulcea s-a finalizat în 1938.

Programul de vizitare al trenului este între orele 10.00-17.00, pe toată durata festivalului Delta Waves Fest.

De asemenea, în holul Gării CFR Tulcea poate fi văzută o expoziție în care sunt prezentate fotografii realizate pe linia Medgidia-Tulcea.


Redactor – Daniel Țăndăreanu

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 15:40

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 25 octombrie – 8 decembrie 2024, expoziția temporară, realizată cu valoroase...

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța
CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

Trenul Regal va ajunge la TULCEA. Se împlinesc 85 de ani de când primul tren a ajuns în orașul de la porțile deltei

Trenul Regal va ajunge la TULCEA. Se împlinesc 85 de ani de când primul tren a ajuns în orașul de la porțile deltei

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 iulie 2023, 12:25

În anul 2023 se împlinesc 85 de ani de când primul tren a ajuns în orașul Tulcea pe calea ferată care a legat această capitală de judeţ, „poartaׅ“ de acces în Delta Dunării, de rețeaua feroviară națională.

În urma solicitării CJ Tulcea privind sprijinul în promovarea turismului și a istoriei feroviare în zona de nord a Dobrogei, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, este organizat evenimentul „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ în cadrul festivalului Delta Waves, eveniment cu ocazia căruia va fi inaugurată faleza din Tulcea.

Evenimentul are ca scop promovarea tradițiilor feroviare, implicarea interactivă a personalului din sistemul feroviar şi a unor specialişti din acest sector în procesul de informare corespunzătoare a opiniei publice despre istoria feroviară. La scară largă, întregul eveniment al municipiului, cât şi evenimentul feroviar au ca scop promovarea națională şi internațională a turismului în zona Dobrogei de Nord și a valorilor culturale ale acestei zone. În cadrul manifestării vor fi organizate concerte, expoziții de fotografii vechi, proiecții de filme de arhivă și prezentări de meşteşuguri tradiționale.

Atracția principală a evenimentului „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ va fi Trenul Regal, care va sosi în gara de pe malul Dunării, în dimineața de 28 iulie și va putea fi vizitat până pe 30 iulie, de către persoanele interesate.

În interiorul Gării CFR Tulcea va fi organizată o expoziție de fotografii vechi de pe linia Medgidia – Tulcea.

Ultima dată, Trenul Regal a ajuns în Dobrogea în data de 15 iunie 2018 și s-a oprit în gările Fetești, Cernavodă, Medgdia și Constanța. A fost marcată astfel împlinirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România și 160 de ani de la începerea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanța.

Scurt istoric al liniei ferate Medgidia – Tulcea

Linia 804, Medgidia – Tulcea a fost finalizată pe 25 martie 1938, după inaugurarea ultimei porțiuni dintre Babadag și Tulcea. Tulcea era ultimul oraș reședință de județ de pe teritoriul actual al României, care nu era legat prin cale ferată de restul țării.

Studiile complete până la Tulcea s-au terminat în anul 1914. Paralel cu studiile au fost începute și lucrările de construcție, pornind de la Medgidia, în primăvara anului 1911, iar în anul 1912 au ajuns până la Cogealac la km. 55,400.

În iunie 1923 a apărut primul jurnal al Consiliului de miniștri, prin care se acorda pentru construcția liniei Hamangia-Babadag un credit de 30.000.000 lei. În august, în urma licitației pentru terasamente şi lucrări de artă s-a decis că ar fi mai avantajoasă executarea terasamentelor cu soldați, iar pentru lucrările de artă s-a publicat o a doua licitație.

La data de 1 octombrie 1925 a fost dată în exploatare și porțiunea Târgușor – Dobrogea- Babadag. Lucrările au fost din nou întrerupte și reluate în anul 1935, când s-a ales alt traseu decât cel inițial. Proiectul tunelului Cataloi, lung de 950 metri, construit în anul 1916 în proporție de 20%, care ar fi ușurat coborârea traseului spre Tulcea, a fost abandonat.

După patru ani, la data de 25 martie 1938, a fost inaugurată și ultima porțiune a liniei Medgidia – Tulcea, între Babadag și Tulcea.


FOTO: CFR Infrastructură

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal