AUDIO | În ce stadiu este proiectul transportului public de persoane în Zona Metropolitană Constanța
Publicat de Doina Sirbu, 11 septembrie 2024, 09:03
Proiectul transportului public de persoane în Zona Metropolitană Constanța avansează cu viteza melcului, dar mai face, totuși, un pas spre concretizare.
Iar vara viitoare ar trebui să devină realitate. Este vorba despre programul prin care autobuzele CT BUS ar urma să efectueze și curse externe. Primăria Constanța a lansat zilele acestea pe internet un set de chestionare, prin care umărește să afle de la locuitorii orașelor și comunelor din zonele adiacente Constanței cum ar trebui să fie calibrat acest serviciu de transport.
Adică, numărul de autobuze necesare și frecvența curselor. Autoritățile din Valu lui Traian, o comună unde există foarte multe nemulțumiri legate de transportul în comun, mai ales al elevilor navetiști, și-a schițat deja un plan: câte curse ar fi necesare, cu ce frecvență și ce zone din interiorul localității vor fi incluse pe traseu, astfel încât navetiștii să nu mai meargă pe jos kilometri întregi, de acasă, până în stațiile de autobuz, care acum există doar la drumul național. Bogdan Comșa a discutat subiectul cu Loredana Ghena, purtătorul de cuvânt al Primăriei Valu lui Traian.
Redactor: Bogdan Comşa / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com