Inspectorii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut jucării, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, în valoare de aproape 650.000 lei, conform unui comunicat al Autorităţii Vamale Române.
În data de 11 octombrie 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud – Direcţia Regională Vamală Bucureşti au descoperit într-un container sosit din China, având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Ucraina, 6.500 jucării din plastic marca ‘Transformers’, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru marca menţionată – se arată în comunicat.
Conform sursei citate, bunurile au fost reţinute, iar valoarea acestora, în situaţia în care ar fi fost comercializate pe piaţă la preţ de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 650.000 lei.
Pe locul trei în clasamentul celor mai vizionate filme din România avem FAST X.
Cel de-al zecelea film al francizei îi aduce în rolurile centrale pe Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Brie Larson, Charlize Theron, Jason Statham şi mai nou Jason Momoa. De-a lungul mai multor misiuni și împotriva unor șanse imposibile, Dom Toretto și familia sa au fost mai isteți, mai curajoși și mai puternici decât orice dușman care le-a ieșit în cale. Acum, ei se confruntă cu cel mai letal adversar cu care s-au confruntat vreodată: o amenințare terifiantă, care iese din umbra trecutului, este alimentată de răzbunarea sângelui și este hotărâtă să spulbere această familie și să distrugă pentru totdeauna tot ceea ce iubește Dom.
***
Pe locul doi în box office-ul românesc coboară filmul de animaţie SPIDER MAN, Across the Spider-Verse – Prin lumea păianjenului.
Vocile personajelor animate sunt interpretate de actorii Shameik Moore, Hailee Steinfeld, Issa Rae, Oscar Isaac şi Jake Johnson. În acest film de animaţie, Miles se aliază cu Gwen Stacy, care este catapultat prin multi-vers și descoperă o întreagă echipă de Oameni Păianjen. Dar și provocările le depășesc așteptările: acum se înfruntă cu un răufăcător mai puternic decât orice au întâlnit vreodată. Dincolo, însă, de asemănările și deosebirile cu ceilalți Oameni Păianjeni, Miles trebuie să-și redefinească rolul de erou urban și să-și găsească propria cale pentru a-și salva apropiații; deși este doar un adolescent, riscă să schimbe definitiv viața tuturor din multi-vers.
***
Pe locul întâi în box office debutează săptămâna aceasta filmul TRANSFORMERS – ASCENSIUNEA BESTIILOR.
În rolurile principale îi putem vedea pe actorii Anthony Ramos, Ron Perlman, Peter Cullen şi Michelle Yeoh. Revenind la acțiunea și spectacolul care au captivat cinefilii din întreaga lume, Transformers: Ascensiunea bestiilor va purta publicul într-o aventură în jurul lumii din anii ’90 alături de Autoboți și va introduce o nouă facțiune de Transformers – Maximals – care li se va alătura ca aliați în lupta pentru Pământ. Prezentați pentru prima dată în seria de desene animate Beast Wars: Transformers de la sfârșitul anilor ’90, Maximals și Predacons sunt următoarele specii mecanizate în evoluția Cybertronienilor. Spre deosebire de Autoboți și Decepticoni, acestia se transformă în animale și păsări în loc de vehicule.