7 copii cazați la un complex din NĂVODARI, internați cu TOXIINFECȚIE alimentară!
Publicat de , 5 august 2016, 11:48
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa a fost solicitat prin sistemul unic de urgenţă 112 la complexul turistic La Pește din Năvodari pentru pacienţi cu simptomatologie digestivă care sunt cazaţi şi servesc masă în această unitate, conform unui comunicat al Direcției de Sănătate Publică.
În acest caz, DSP Constanţa a declanşat o anchetă epidemiologică, iar în urma verificărilor efectuate de către o echipă de inspectori din cadrul Serviciului de Supraveghere a Stării de Sănătate şi Serviciul de Control în Sănătate Publică s-au constatat următoarele:
Debut brusc în dată de 03.08.2016 cu dureri abdominale, vărsături, greaţă, cefalee, scaune diareice la 9 copii din grupa de vârstă de 10-14 ani;
7 copii au fost internaţi în sectorul spitalizare de zi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa şi 2 copii au primit tratament ambulator cu simptomatice;
Serviciul de Control în Sănătate Publică Constanţa a verificat condiţiile igienico-sanitare şi a recoltat probe :
• de alimente finite,
• de salubritate alimentară
• bacteriologice personal
S-a aplicat amendă contravenţională conform HG 857/24.08.2011, pentru neregulile constatate.
Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, mai arată sursa citată.