CONSTANŢA: Abonaţii din zona Tomis Nord, fără apă potabilă, din cauza lucrărilor RAJA
Publicat de Doina Sirbu, 26 februarie 2021, 09:14
RAJA S.A. Constanța va sista furnizarea apei potabile,în ziua de marți – 02 martie 2021, în intervalul orar 08:30 – 18:00, pentru executarea lucrărilor de racordare a unei noi conducte de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, la rețeaua de distribuție existentă de la intersecția str. Ștefăniță Vodă cu ale. Afinei, din municipiul Constanța.
Ca urmare a desfășurării lucrărilor,vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe str. Ștefăniță Vodă, tronsonul delimitat de bd. Aurel Vlaicu și str. Badea Cârțan.
Totodată, în același interval orar se va furniza apă cu presiune scăzută utilizatorilor din zonele:
- Ștefăniță Vodă, porțiuneacuprinsă de str. Badea Cârțan și Soveja, precum și unitățile militare din zonă;
- Soveja, segmentul delimitat de str. Ștefăniță Vodă și ale. Zmeurei;
- Badea Cârțan, str. Tulcei, ale. Fragilor, ale. Murelor, precum și cei arondați punctelor termice 46, 47, 48.
Foto – arhivă