CONSTANȚA: Bicicletele care puteau fi utilizate gratuit, nu mai sunt disponibile. Primăria este criticată pentru această situație
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 iunie 2023, 15:51
Bicicletele care puteau fi utilizate gratuit în municipiul Constanța nu mai sunt disponibile, în acest sezon.
Situația este cauzată de faptul că vechiul contract de întreținere și reparații a expirat, iar procedurile pentru înnoirea sau încheierea unui contract nou au fost demarate cu întârziere, ne-au declarat surse din primăria Constanța.
În aceste condiții, este puțin probabil ca, anul acesta, bicicletele albastre să mai revină în stațiile de închiriere din oraș.
Marius Hrițuleac, președintele clubului de ciclism amator Tomis Bike Club Constanța, a criticat Primăria pentru această situație:
Aici ar fi trebuit Primăria Constanța să se ocupe de acest lucru încă de anul trecut, din 2022, nu să se trezească la începutul anului 2023 că nu mai au o firmă autorizată care să se ocupe de mentenanța celor biciclete, pe lângă faptul că erau biciclete destul de simpluțe, dar destul de scumpe dacă le-ai fi stricat tu ca persoană care le închiriai. Dar aici, repet, ar fi trebuit să fie mai conștientă Primăria Constanța și trebuia să aibă grijă de acest lucru de anul trecut, chiar de anul trecut, din vară, se știa foarte bine că anul trecut era ultimul an de de mentenanță la acele biciclete.
Reamintim că Primăria Constanţa a atribuit în februarie 2019 un contract privind reţeaua de bike-sharing din oraş. Potrivit documentaţiei de atribuire, serviciul consta în asigurarea funcționalităţii, operarea şi mentenanţa sistemului de bike-sharing aferent proiectului european ‘Black Sea Bike – Diversification of the tourism services în Constanta – Balchik cross border region by bike – BSB’. Acesta cuprindea o reţea de 24 de staţii de biciclete şi un număr de 390 de biciclete.
Durata contractului a fost de 4 ani și a expirat în noiembrie 2022.
Redactor – Bogdan Comșa / redactor online – Daniel Țăndăreanu