Toamnă capricioasă în DOBROGEA
Publicat de , 12 noiembrie 2016, 19:22
Vremea va fi rece, la noapte, în Dobrogea, iar temperaturile ar putea coborî, pe alocuri sub 0 grade Celsius. Meteorologii prognozează minime nocturne de până la 3 grade Celsius.
Duminică, vremea va continua să se răcească, iar maximele se vor încadra, în regiune, între 9 și 12 grade Celsius. Cerul va fi parțial înnorat și nu sunt excluse ploile.
Până duminică seara, se vor semnala precipitaţii în toată ţara, iar în vest, sud-vest, centru, nord şi nord-est,cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp în zona montană şi în Moldova.
Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) şi pe parcursul zilei de duminică, 13 noiembrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest.
Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi 50…60 km/h, iar la munte şi pe parcursul zilei de duminică şi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi rafale de peste 60….70 km/h.