Noi emisiuni de titluri de stat Tezaur pentru populaţie, emise de Ministerul Finanțelor
Publicat de Adina Sîrbu, 16 ianuarie 2024, 07:08
Ministerul Finanţelor a lansat ieri două noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul programului Tezaur, cu dobânzi anuale de 6,10%, respectiv 7%, cu scadenţe la unu şi trei ani.
Acestea pot fi cumpărate până pe 9 februarie de la unităţile Trezoreriei Statului, iar până pe 8 februarie şi de la unităţile poştale din mediul urban, dar şi online de cei care sunt înregistraţi în spaţiul privat virtual. În mediul rural pot fi achiziţionate de la Poştă până pe 7 februarie.
Titlurile de stat Tezaur au valoare nominală de 1 leu, se pot răscumpăra în avans, iar veniturile din dobânzi sunt neimpozabile.
Fondurile vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, fiind unul dintre instrumentele de împrumut ale statului, după cum spune analistul economic Constantin Rudniţchi:
Aş spune că aceste împrumuturi destinate populaţiei sunt nişte împrumuturi de completare, adică ele mai aduc nişte bani, nu foarte mulţi, din nevoia de finanţare a statului român pe un an de zile. Dar, totuşi, contează, adică reuşesc să completeze sumele pe care altfel statul ar trebui să le ia de la bănci sau de pe piaţa internaţională. Pe de altă parte, aceste titluri de stat sunt un instrument de economisire, pot să aducă şi un tip de educaţie economică pentru populaţie, de a se învăţa cu investiţiile, cu plasamentele personale, cu dobânda, mă rog, calculul de dobândă din care poate vedea cât câştigă din această dobândă. Şi nu în ultimă instanţă, e vorba şi de faptul că e un canal prin care banii se pun în mişcare.
Statul român va împrumuta în acest an aproximativ 200 de miliarde de lei.
Ieri, Ministerul de Finanţe a împrumutat 1.753.000.000 de lei de la bănci la dobâzi de 6% pe an, potrivit BNR. Numai în această lună statul va atrage de la bănci peste 6 miliarde de lei, cu aproape 2 miliarde mai mult decât împrumuturile luate în decembrie anul trecut.
Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: MFP