Medalii de bronz pentru tinerele voleibaliste de la CSM Constanța
Publicat de Catalin Donose, 3 iunie 2024, 09:30
Echipa de volei feminin CSM Constanța U15 a terminat campionatul pe locul al treilea, adjudecându-și medaliile de bronz.
În finala mică a turneului de la Câmpulung Muscel, formația constănțeană a învins pe Champions Sibiu cu 3-1.
Iată mesajul clubului constănțean pentru suporteri: “La Câmpulung Muscel, a avut loc între 29 Mai – 2 Iunie, Turneul Final al Campionatului Național U15 Feminin. Cu CSM Constanța sperând la o nouă medalie, fetele antrenate de Bianca Ioana Cojocaru și Vanesa Deșliu au avut un început de turneu dificil, având de înfruntat pe CSV Craiova, în fața căreia au cedat în trei seturi disputate, (23-25, 18-25, 23-25). Meciul al doilea avea să fie unul decisiv ca echipa noastră să mai spere la o medalie, astfel că întâlnirea cu CSM București era una pe muchie de cuțit. Deși echipa din Capitală începuse bine partida, cu primul set mergând într-o singură direcție, debutul meciului a avut o desfășurare thriller, în care CSM București conducea cu 17-14, ca mai apoi să se ajungă la 23-20 și într-un final absolut incendiar, Constanța a reușit 5 puncte consecutive, câștigând primul set 23-25. Echipa noastră a dominat ritmul jocului în mare parte, pe care-l putea închide în trei seturi, însă relaxarea pe final în setul trei le-a permis oaspetelor să revină în meci și să prelungească soarta partidei. Setul patru a început cu un 9-3 pentru formația din Capitală, moment în care Constanța a apăsat pedala de accelerație și a recuperat diferența, a preluat conducerea 23-19, moment în care am avut o cădere în joc și București a egalat la 23 și a preluat conducerea 24-23 având minge de set. A fost momentul în care atacurile reușite ale Rebecăi Midișan ne-au ținut în meci prin serviciul bun al Alidei Nicola iar inspirația coordonatoarei Alexandra Radu ne-a adus punctul victoriei, după un final de set incendiar închis la punctul 26, scor final 3-1 (25-13, 25-16, 22-25, 26-24). Meciul al treilea era unul decisiv pentru calificarea în semifinale, iar CSM Constanța avea nevoie de o victorie împotriva celor de la HV Juniori Iași, partidă cu o prestație sigură și solidă din partea noastră, câștigată cu 3-0 (25-15, 25-16, 25-14), victorie care ne-a asigurat prezența în semifinale, unde sorții ni-i aducea față în față pe gazdele de la CS Muscel. Semifinala cu CS Muscel a curs în favoarea gazdelor, de la un capăt la altul, echipa adversă având la conducere marea parte a seturilor, a ritmului și a jocului per total. CSM Constanța a cedat cu 0-3 (23-25, 11-25, 21-25) și rămăsese în luptă pentru medalia de bronz. Finala mică vs cei de la Champions Sibiu a început timid pentru echipa noastră, care a cedat primul set la 17. Setul al doilea a avut un ritm bun și un nivel solid, în care am condus 19-7, 23-13, set încheiat 25-18. Setul trei a fost unul care a curs într-o singură direcție, Constanța conducând în permanentă pe tabelă, set adjudecat 25-18. Setul al patrulea a fost unul echilibrat, până la punctul 13, ca mai apoi echipa noastră să forțeze atacurile și să conducă ostilitățile, chiar dacă Sibiul s-a apropiat la 2 puncte de Constanța, 23-21. A fost momentul în care a ieșit la rampă Bianca Cucu servită de Alexandra Radu cu un atac block-out și unul reușit pe lung de linie, scor final 3-1 (17-25, 25-18, 26-18, 25-21). CSM Constanța obține astfel a doua medalie la nivel de juniori în acest sezon, sub îndrumarea antrenoarelor Bianca Ioana Cojocaru și Vanesa Deșliu, cu o parte dintre fete având într-un sezon două medalii câștigate, atât titlul național cu cadetele U17 cât și bronzul, acum cu speranțele U15. Un sezon fabulos pentru fetele noastre care au fost susținute la Câmpulung Muscel de o galerie mare de părinți și prieteni care le-au încurajat pe fete. Un sezon extraordinar pentru voleiul juvenil constănțean și pentru generațiile pregătite de Bianca Ioana Cojocaru, Vanesa Deșliu și Natalia Cojocaru! Un sezon superb în care Bianca Cucu, Andreea Iftimiciuc, Alexandra Radu și Rebeca Midișan obțin atât titlul național la U17 cât și bronzul național la U15. Lotul care a trimis CSM Constanța U15 între cele mai bune trei echipe ale României a fost format din: Diana Miron, Bianca Cucu, Alida Nicola, Alexandra Radu, Natalia Radu, Alexia Mitu, Briana Popescu, Alessia Moceanu, Rebeca Midișan, Andreea Iftimiciuc, Karina Hlusin, Melisa Koseoglu, Sara Dedu-Nae, Anastasia Bunea, Roxana Cârjilă, antrenori Bianca Ioana Cojocaru, Vanesa Deșliu și Natalia Cojocaru! Mândri de voi!”
Cătălin Donose/Foto – CSM Constanța