Un elev din Constanța a obţinut o medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică
Publicat de Arantxa Catană, 8 mai 2017, 19:55 / actualizat: 9 mai 2017, 6:06
Elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz la cea de-a 34-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică desfăşurată în Macedonia.
Printre medaliaţi se numără şi Theodor Mihai Iliant, elev la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, care a obţinut o medalie de bronz.
La Olimpiada Balcanică de Matematică au participat echipe din 11 ţări din regiune, la care s-au adăugat alte 8 state invitate din Europa de Vest, Asia şi Orientul Mijlociu.
Foto: Facebook