Premiera de weekend pe marele ecran: „The Beekeeper”
Publicat de Adina Sîrbu, 21 ianuarie 2024, 10:41
Regizat de binecunoscutul David Ayer, în acest weekend se lansează în cinematografele constănţene filmul de acţiune, „The Beekeeper”, cu Jason Statham, Josh Hutcherson, Jeremy Irons şi Emmy Raver-Lampman în rolurile principale.
„The Beekeeper” este un agent ultrasecret, solicitat doar în cazuri extreme, când orice altă variantă de a soluționa urgențele naționale dă greș. După o lungă pauză din organizația „Beekeepers”, Adam Clay (Jason Statham) descoperă întâmplător o conspirație care ajunge până la cel mai înalt nivel al guvernului.
Hotărât să extermine corupția prin orice mijloace, Clay decide să acționeze pe cont propriu și nici cele mai performante mecanisme de siguranță nu îl pot opri să își ducă la îndeplinire planul său de a face dreptate.
Regizorul american David Ayer este cunoscut în mod special pentru filmele sale violente, în care poliţia se luptă cu criminalii pe străzile din Los Angeles şi aici putem aminti câteva pelicule celebre: „Ultima razie”, „Stăpânii străzilor”, „Zi de instrucţie”, „Furios şi iute”, „SWAT – Trupe de elită” sau „Sabotaj”.
Genul acesta de filme i se potriveștte mănușă actorului Jason Statham, iar sub bagheta regizorului David Ayer, cu siguranţă filmul va fi unul de succes la box office-ul mondial.
Redactor: Tiberiu Cristian/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Video: youtube.com