AUDIO: După 35 de ani, teatru antic în aer liber, la Marea Neagră
Publicat de Carmen Secuiu, 18 iunie 2016, 17:03 / actualizat: 20 iunie 2016, 15:46
Festivalul Internațional de Teatru „Miturile cetății”, care se va desfășura timp de o săptămână în cetatea vechiului Tomis, amintește de „Serile de teatru antic”, de la Marea Neagră din anii 1978 și 1981, doi ani diferiți în care s-a încercat să se realizeze un astfel de festival, dar de fiecare dată nu a mai continuat.
Acum, după 35 de ani, tradiția serilor de teatru antic va fi reînviată de Teatrul de Stat Constanța prin această primă ediție, care începe luni, în cea de-a doua zi de Rusalii, la ora 21.00, în Piața Ovidiu.
Pe parcursul celor șapte zile de poveste, publicul va putea urmări 13 spectacole, cel de luni, apoi câte două în fiecare zi, de la ora 18.00, la sala teatrului și de la ora 21.30, pe scena mobilă din Piața Ovidiu.
”Această primă ediție, doresc să nu fie întâmplătoare și festivalul să continuie, mai ales că în zonele geografice pe care le avem, în Dobrogea, multe spații sunt adecvate pentru spectacole de teatru antic în aer liber. Avem multe vestigii istorice, cetăți și trebuie să facem teatru pentru oamenii cetății noastre. De aceea și intrarea la festival este liberă, tocmai pentru ca un număr cât mai mare de spectatori să poată viziona spectacolele.
Teatrul de Stat Constanța va prezenta în cadrul festivalului și cel mai nou spectacol, ”Dionysos” după Bacantele de Euripide. O reflecţie asupra sensului divinului în viaţa noastră şi asupra a ceea ce, zilnic, e eliminat. Cuvântul antic fiind un urlet venit dintr-un alt timp, un apel la meditare, la trezirea sensurilor, îndemnul de a ne privi înăuntru în alte moduri.
Suntem orbiți zilnic de imagini transmise de mass-media. Legea pieței nu iartă: se vând cadavre, poziții sociale, locuri de muncă, arme, sex, copilărie, organe. Rămânem indiferenți, iar dimensiunea burgheză ne sufocă cele mai bune instincte și sensibilitatea. Un alt spectacol pus în scenă special pentru un spectacol care să se joace în aer liber, Metamorfozele Iubirii, cu un scenariu după autori antici.
Tragedia grecească, prin marii săi poeţi tragici Eschil, Euripide, Sofocle şi-a păstrat peste secole extraordinara actualitate, fiind o sursă mereu vie pentru creatorii de teatru: sentimentul măreţiei omului liber, ce se opune, prin toată frumuseţea puterii şi inteligenţei sale, oricăror forţe distructive.
Noi, creatorii spectacolului Metamorfozele iubirii, vă invităm la o întalnire cu cinci femei ilustre din tragediile antice, cu suferinţele lor sfâşietoare. Electra, Antigona, Medeea, Praxagora și Hecuba sunt portrete ale femeii din toate timpurile, arhetipuri care arată constantele eternului feminin, surprinse perfect de marii poeţi antici greci Eschil, Euripide, Sofocle şi care pun în lumină adevărul că de-a lungul vremurilor, natura umană a lor a rămas aceeași, ca și urmările tragice ale unor iubiri.
Dar pe lângă temele antice, vor fi și teme mai recente. ”Șobolanul rege” de Matei Vişniec, o temă de mare actualitate, referitoare la interesul presei, fuga după audiență, care duce la crearea de informație la comandă.
”Uciderea lui Gonzago”, de Nedialko Iordanov, o altă piesă nouă, care face o paralelă între realitatea de când a fost scrisă și cea de acum. Aceeași capcană: suntem stăpânii absoluţi ai ideilor şi creaţiei noastre, oare nu suntem prinşi şi manipulaţi cu nişte fire invizibile, încă ne mai aflăm la cheremul unora care împart pomeni, suntem tributarii unor frici inexplicabile cu spaimele și cu nevrozele noastre?
Din Constanța, prezentă în festival va fi și Facultatea de Arte de la Universitatea ”Ovidius”, cu Hades şi Persefona, o legendă despre tenebre şi lumină, o dragoste damnată, dintre Hades, zeul morţii şi Cora Persefona, fiica zeiţei holdelor mănoase şi a vieţii, Demetra.
Astfel, viaţa şi moartea, lumina şi tenebrele se află într-un perpetuu echilibru, dat de dragostea dintre fiinţe antagonice care găsesc, în chiar contradicţiile dintre ele, puterea de a se schimba. Şi asta ne propune şi Facultatea de Arte să facem”, spune înainte de începerea Festivalului Internațional de Teatru „Miturile cetății”, managerul Teatrului de Stat din Constanța, inițiatorul festivalului, Daniela Dumitrescu.
carmensecuiu@radioconstanta.ro