Povestea unui lider: Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu, liderul legendar al tătarilor crimeeni, a împlinit 75 de ani
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 16 noiembrie 2018, 13:27
Marţi, 13 noiembrie 2018, Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu (cunoscut și sub numele de Mustafa Abduldzhemil Dzhemilev), liderul tătarilor din Crimeea şi fost deputat în Parlamentul Ucrainei a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani. Şi-a petrecut viața ca activist pentru libertatea conaţionalilor săi din Crimeea. A fost, președintele Adunării Naționale a Tătarilor Crimeeni( Mejlisului) și a fost recunoscut drept liderul moral și politic al mișcării naționale tătare din Crimeea, a militat pe tot parcursul vieții pentru binele poporului şi a naţiunii tătare. El s-a confruntat cu diverse necazuri în timpul luptei sale de-a lungul vieții; exil, închisoare și multe altele.
Mustafa Abdulcemil s-a născut la Ayserez în Crimeea pe 13 noiembrie 1943. Avea doar șase luni când trupele sovietice au pornit deportarea tătară din Crimeea, așa cum a ordonat atunci Joseph Stalin, liderul totalitar al URSS.
Micuțul băiat tătar din Crimeea a crescut în exil, în Uzbekistan, departe de țara sa. Într-adevăr, deportarea a fost o pedeapsă mult prea mare pentru tătarii din Crimeea condamnați de Stalin. „Omul de oțel”, cel care a acuzat întreaga națiune de a fi colaborat cu naziști în timpul invaziei germane în cel de-al doilea război mondial. Această călătorie a morţii a durat 10-12 zile şi a dus la masacrarea a jumătate din cei surghiuniţi. Majoritatea celor rămaşi în viaţă au fost transferaţi în Uzbekistan, într-o zonă deşertică. Abia după 14 noiembrie 1986, tătarii, ca de altfel toate comunităţile naţionale şi popoarele care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi. Au revenit în Crimeea o parte din ei. Mai mult de 100.000 de deportați au murit în exil din motive precum, foamea și bolile contagioase. În timpul deportării, Mustafa era doar cu mama lui. Tatăl său a fost trimis în închisoare cu alți bărbați tătari din Crimeea de către trupele sovietice, pentru a evita o rebeliune tătară împotriva deportării. Familia lui a fost deportată la Andican, Uzbekistan. Sora lui Mustafa, Dilara, s-a născut în exil. În 1955, familia s-a mutat într-un mic oraș din vecinătatea orașului Tashkent.
A început cu un an mai devreme şcoala, pe 5 martie 1953, când au început şcoala, au întîlnit o situație extraordinară, Stalin murise.
Mustafa Abdulcemil după terminarea liceului din Rusia, a dorit să susţină admiterea la Departamentul de limba arabă al Universității din Tașkent. El a fost respins pe motivul că: „Nu acceptăm aici trădători, în această facultate”. După o astfel de respingere, Mustafa Abdulcemil a început să lucreze într-o fabrică din Tașkent.
Kırımoğlu a fost disident sovietic de la început. A avut altă șansă?
Cu alte cuvinte, pentru a deveni un cetățean sovietic loial trebuia să-ți trădezi proprii oameni. Mustafa Abdulcemil nu era un tânăr care să facă asta. A participat la formarea „Organizației de Tineret Tătar Crimean” în 1961, împreună cu prietenii săi. Câteva săptămâni mai târziu, liderii organizației au fost arestați, în timp ce tânărul Mustafa Abdulcemil a fost concediat din muncă. Din generaţia tănâră cel care a adus un suflu nou Mişcării Naţionale Crimeene este Mustafa Cemil. În viitor va deveni unul dintre cei mai cunoscuţi activişti ai Drepturilor Omului din spaţiul Uniunii Sovietice.
Tinereţea, curajul şi perseverenţa lui se contura în anul 1960. Condamnările la închisoare, munca silnică, urmăririle KGB-ului, presiunile sunt părţi din viaţa lui.
În anul 1962 tânărul Mustafa s-a înscris la facultatea de mecanizare şi irigaţii, din domeniul agricol. În perioada studenţiei a doua casă îi era biblioteca. A continuat să cerceteze istoria Tătarilor Crimeeni şi formarea Republicii Autonome Crimeea în anul 1921 de către Lenin. Scrieriile tânărului Mustafa în urma cercetărilor făcute, au dus la realizarea unui articol cu titlul „Civilizaţia Tătarilor Crimeeni la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea”, care a ajuns în mâinile KGB-ului.
În luna iulie al anului 1965, conducerea instituţiei de învăţământ care ducea la îndeplinire ordinele KGB-ului, l-au pus sub urmărire pe studentul Mustafa din anul IV, sub învinuirea că a făcut propogandă anti sovietică, împărţind articolul printre colegi, acest lucru a dus la exmatriculare. Chiar dacă mai dorea să aplice pentru altă universitate, la 31 decembrie 1965, a fost chemat în armată. Dar el a refuzat să slujească Armata Roşie. În numele lui s-a deschis o anchetă, iar la data de 12 mai 1966 a fost condamnat pentru prima dată la 1 an şi jumătate de închisoare. Refuzul lui de a sluji Armata Roşie era o critică făţişă şi îndrăzneaţă. Această decizie avea să provoace un mare efect în rândul Tătarilor Crimeeni. Despre refuzul de a se înrola în armata Roşie, Mustafa argumentase astfel: „Era nedrept să fiu alungat din universitate şi să mă înrolez în Armata Roşie, nu aveam ce să apăr, pentru că nu aveam o ţară, deoarece nu m-au lăsat să mă întorc în patria mea natală.” Pentru refuzul de a se înrola în armată a fost trimis lagărul Angren, în apropiere de Taşkent. În acest lagăr mai erau condamnaţi la munca silnică şi alţi tătari.
După ce a fost eliberat din închisoare la data de 12 noiembrie 1967, Mustafa Abdulcemil a plecat la Moscova. În tot acest timp ispăţise 18 luni de temniţă fără a fi judecat. Se gândea că acest drum va fi fără întoarcere pentru el. Că acest drum îi va deschide noi orizonturi, astfel a cunoscut noi activişti care militrau pentru apărarea drepturilor omului. O realizare foarte importantă a Tătarilor Crimeeni şi al lui Mustafa Abdulcemil era că, au reuşit să aibă legături strânse cu oganizaţiile de Apărare al Drepturilor Omului din Londra.
În luna aprilie 1968 aceste organizaţii au publicat o revistă cu toate informaţiile pe care le deţineau de la Tătarii Crimeeni. Primul cetăţean de origine rusă şi apărărtor al drepturilor omului, care a sprijinit şi a făcut cunoscută cauza tătarilor crimeeni în ţară a fost scriitorul, Aleksey Kosterin. Kosterin era cunoscut ca apărător al popoarelor mici, care au fost deportate din propiriile lor ţări. Acesta a redactat scrisori la autorităţile competente în vederea schimbării politicilor în privinţa cauzelor acestor popoare deportate. Colaborarea membrilor Mişcării Naţionale Crimeene cu apărătorii Drepturilor Omului a fost benefică de ambele părţi. Cu această ocazie în căutarea drepturilor şi susţinerea unei cauze drepte a luat naştere o nouă forţă.
Mustafa Kırımoğlu este din generația ’68 cât mai mult posibil pentru un disident sovietic de origine etnică tătară. El a fost în grupul intelectualilor din Moscova, protestând împotriva invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice în 1968. Acest lucru la costat o nouă închisoare pentru trădare. El a petrecut încă trei ani de închisoare cu Ilya Gabay, o figură cheie în mișcarea drepturilor civile din URSS. Odată cu trecerea anilor, condițiile au devenit mai stricte pentru disidenții din Uniunea Sovietică, Kırımoğlu a fost reținut din nou în 1974 timp de încă trei ani. În total, a fost închis de șase ori.
Faima sa de apărător al drepturilor civile și activist pentru autonomia din Crimeea, a crescut cu fiecare închisoare. Vladimir Bukovski, unul dintre prietenii săi din închisoare, afirma că: „Mustafa a fost o adevărată legendă.” Într-adevăr, mulți activiști în domeniul drepturilor omului din URSS și din Vest au contribuit la legenda lui Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu. Andrei Saharov, faimosul fizician nuclear rus care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1975, a făcut un anunț în favoarea lui Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu, în timp ce purta o grevă a foamei în închisoarea sovietică. În anunțul său, Saharov sa adresat secretarului general al ONU, Kurt Waldheim și liderilor țărilor musulmane, după cum urmează: „Nu avem nici o șansă să-l apăram pe Mustafa oficial, deoarece sovieticii încercă să-l omoare prin prelungirea perioadei de închisoare.” Pentru a protesta împotriva judecăţii nedrepte a început greva foamei. A fost ce mai lungă grevă a foamei, pe parcursul a 303 zile calendaristice, deși starea sa de sănătate era precară.
În vremea când era în închisoare a profitat de un moment şi i-a trimis un răvaş Zinaidei Grigorenko în care scria: „Mă provoacă să mă sinucid şi vreau să vă anunţ că niciodată nu voi recurge la gestul de a-mi pune capăt zilelor… Sunt un om credincios, în caz că veţi auzi contrariul să fiţi siguri că e treaba KGB-ului”. La aflarea veştii, Grigorenco şi Sakharov au organizat imediat o conferinţă de presă unde au prezentat situaţia aşa cum era, opiniei publice din întreaga lume. „Către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Liderilor popoarelor musulmane. Nu există cale de al salva pe Mustafa, vor să-i prelungească condamnarea şi să-i cauzeze moartea. Pentru a protesta situaţia actuală bolnav fiind a decurs la greva foamei. Dintr-o situaţie asemănâtoare petrecută în anul 1973, ONU i-a salvat viaţa lui Andrei Hamaliki. Vă rog să îl ajutaţi şi pe Mustafa Abdulcemil care se află în pericol având aceeaşi situaţie”. – 27 iunie 1975, Semnat, Andrei Sakharov
Într-adevăr în aceea perioadă într-o anumită măsură Cauza Crimeei s-a făcut auzită. Deoarece multe posturi de radio precum: Vocea Europei, Vocea Americii, BBC, Radio Azat, Radio Canada îşi începeau transmisiile cu aceste cuvinte: „Azi este a 35-a, a40-a,…a 70-a zi de grevă a foamei, împreună cu anunţul scopului pentru care a intrat în greva foamei, cu reamintirea problemelor tătarilor Crimeeni şi a solicitării lor”.
Cei care l-au condamnat pe Kırımoğlu credeau că, moartea acestuia la închisoare şi încercarea de a arăta lumii această imagine va creea multe probleme Uniunii Sovietice. Cei din Conducerea închisorii au început să îl hrănească forţat, prin mijloace specifice lor precum, legarea mâinilor şi picioarelor, strângândul de nas forţându-l să-şi deschidă gura, îl îndopau cu ajutorul unei pâlnii, cu hrană în stare lichidă. Cu toate acestea pe zi ce trece era tot mai slăbit şi pierdea kilograme. A stat în greva foamei 303 zile, singur, sleit de puteri în celula sa, unde singurul său prieten era un şoarece.
Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu avea un atu faţă de ceilalţi deţinuţi, acesta cunoştea foarte bine legile Uniunii Sovietice. Din această cauză printe deţinuţi i se mai spunea „procurorul”, astfel povestea Kirimoglu: „ La închisoare era un principiu: un om dacă era bun (nevinovat) trebuia să îşi demonstreze nevinovăţia, iar până la demonstrare era considerat un om rău (vinovat). Acesta era principiul. Principul meu era exact invers, până la demonstrarea cu probe a vinovăţiei eu acceptam să cred că omul este nevinovat. Din această cauză eram înconjurat de mulţi prieteni şi oameni apropiaţi mie.”
În aceeaşi perioadă personalităţile, liderii şi organizaţile tătare crimeene şi organizaţiile care luptau pentru apărarea drepturilor omului organizau campanii de libertate pentru Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu, în Turcia, în SUA şi în multe ţări din Europa.
La 20 iunie 1979, Mustafa a început să lucreze la fabrica de îmbuteliere-oxigen. Ziryanka era recunoscută sub denumirea de „valea morţii”. Acum putea să corespondeze prin scrisori cu toţi prietenii din alte ţări şi cu toate rudele care se aflau în America. Una dintre persoanele care îi trimiteau scrisori cu regularitate a început să ocupe un loc special în viaţa lui. Este vorba despre Safinar, cea cu care a început să aibă legături strânse, în cele din urmă a invitat-o la Ziryanka. Safinar şi Mustafa s-au căsătorit la Ziryanka pe 22 aprilie 1980.
După naşterea fiului său Hayser, în anul 1982 la finalul perioadei de exil a plecat de la Ziryanka înapoi la Taşkent, aici după atâta timp oamenii îşi aminteau de el. După 4 ani de exil în Siberia şi Yahuţia a plecat spre Crimeea pentru a începe o nouă viaţă alături de soţia sa Safinar şi fiul său Hayser. Famila sa, mama, tatăl, surorile şi soţii lor s-au întors în 1976, în Crimeea. Au cumpărat case în satele din jurul localităţii Karasubazar. Dar, în momentul când Mustafa a fost exilat, familia sa a fost deportată într-o singură zi, din nou, din Crimeea. Mustafa împreună cu soţia şi fiul său au putut să stea în Crimeea doar trei zile. Cu forţa au fost retrimişi în Uzbekistan. Tătarii reîntorşi în patrie, găseau terenuri la periferiile satelor şi începeau să-şi construiască locuinţe (corturi).
În 1987, împreună cu prietenii săi, Mustafa a organizat demonstrațiile tătarilor din Crimeea, care au avut mari repercusiuni în Piața Roșie din Moscova.
În 1989, a fost ales în funcția de preşedinte al Mișcării Naționale Crimeene din Tashkent. Ca rezultat al muncii și rezistenței lui Kırımoğlu, Adunarea Națională a declarat independența tătarilor din Crimeea în 1991. Kırımoğlu a fost ales drept cea mai înaltă autoritate a tătarilor din Crimeea de către a 33-a Adunare Națională Crimeană Tătară. Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu a fost numit în funcția de președinte al Adunării.
La 1 august 1989 comitetul de conducere al Mişcării Naţionale Crimeene au luat iniţiativa de a sprijini construirea de locuinţe până în zilele noastre. După ce că autorităţile ex- sovietice dar şi etnicii ruşi au beneficiat de frumuseţile şi toate facilităţile pe care le oferea Crimeea, aceştia au dus o politică cruntă asupra tătarilor băştinaşti în a continua să le i-a drepturile. Ţărmul Mării Negre a Crimeei era populată de vile somptuase ridicate de foştii lideri politici ai Partidului Comunist, a generalilor din Armata Roşie şi a foştilor KGB-işti. După deportarea forţată a tătarilor din patria lor Crimeea la data de 18 mai 1944, liderii politici ai lumii se întruneau la Yalta-Crimeea pentru a decide soarta lumii.
Principiul care a stat la baza formării Mişcării Naţionale a Tătarilor Crimeeni în viziunea lui M.A. Kırımoğlu era astfel descrisă: „Principiul nostru de bază era să nu facem uz de arme. A uza de teroare era contrar principiilor islamului şi principiilor lui Ismail Gaspirali(umanist tătar). În momentul când ai folosit teroarea, cad victime oameni nevinovaţi.Teroarea nu ajută cu nimic, nu rezolvă nici o problemă, nu are cale de ieşire. Noi ar trebui să susţimem lupta pentru eliminarea prejudiciilor aduse asupra drepturilor omului atăt din spaţiul Sovietic cât şi din toată lumea. Dacă nu susţinem e greu să cer sprijin altor persoane în rezolvarea problemelor noastre specifice. Nici un succes nu ar trebui să facă victime sau să verse lacrimi de copii. Succesul se obţine pe cale paşnică”, susţinea Kırımoğlu.
William Miller, ex-diplomat şi preşedintele fundaţiei W.Wilson spunea despre M.A. următoarele: „Lui Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu îi datorează o mare parte din situaţia actuală (paşnică), pentru că el este un lider cu multă experinţă, înţelegător şi foarte inteligent. El îi percepe pe adversari mai bine decât ar avea ei impresia că se ştiu.”
Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu timp de 23 de ani a condus Congresul Tătarilor din Crimeea (Ucraina) şi a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.
În octombrie 1998, a primit Medalia Nansen de către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, deoarece a reușit să aducă co-etnicii tătari înapoi în patrie într-un mod pașnic și printr-un control extraordinar.
A primit distincţia de Doctor Honoris Causa de la Universitatea Anadolu din Turcia şi de la Universitatea din Vilnius- Lituania.
Mustafa a devenit un simbol al tătariilor Crimeeni care îşi căutau dreptatea. În anul 2003 a primit disticţia de merit din partea preşidenţiei Ucrainene. Este o personalitate foarte cunoscută şi apreciată printre tătarii Crimeeni, drept recunoştinţă a fost numit „Kırımoğlu”(fiul Crimeei).
Tătarii Crimeeni chiar dacă au trăit mulţi ani sub teroare, chiar dacă au avut multe probleme, împreună cu Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu şi Congresul Naţional Crimeean îşi continuă lupta după aceleaşi principii, paşnice.
- Documentar realizat de Ghiulşen Ismail Iusuf pentru Radio România Constanţa
Bibliografie:
- “KIRIMOĞLU – Bir Halkın Mücadelesi” (KIRIMOĞLU -Lupta unui popor)- Documentar produs şi realizat de Neşe Sarısoy Karatay,şi Zafer Karatay, traducere şi adaptare în limba română Ghiulşen I. Ismail.
- https://cengizdagci.org/tr/dagcimcemiloglukirimoglu-bulusmasitoprak-mucadelesi
- Hamdi Mert, Un apărător al drepturilor omului, Ankara, Editura Bilgi Yayinlari, 2000.
- Interviu cu Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu realizat de Ghiulşen Ismail, revista UTDMR „Tânărul”(Caş) nr.26 /2000.