Aproape 800.000 de fermieri vor primi subvenţiile în avans acordate în sectorul vegetal şi în zootehnie
Publicat de Doina Sirbu, 13 octombrie 2022, 07:54
Aproape 800.000 de fermieri vor primi, începând de luni, subvenţiile în avans acordate în sectorul vegetal şi în zootehnie, anunţă ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Într-o postare pe o reţea de socializare, el precizează că este vorba, în total, de 1,3 miliarde de euro. Petre Daea s-a aflat pe şantier la sistemul de irigaţii Giurgiu-Răsmireşti, în punctul de lucru de la Pietrişu, pentru a urmări stadiul lucrărilor de investiţii pentru reabilitarea staţiei de pompare şi lucrările de decolmatare de la Dunăre.
El a mai menţionat că ploile căzute în ultima perioadă creează condiţii pentru însămânţarea culturilor de toamnă.
Redactor – Adina Sîrbu / Redactor online – D. Sîrbu / Foto – arhivă