Vila Regală din Mamaia, reper de identitate istorică și culturală
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 ianuarie 2022, 11:25
Atunci când vorbim despre cultura română, vorbim despre dragostea de frumos și dorința de a ne bucura sufletul în fiecare clipă cu artă, cultură, spiritualitate. Vă propunem un dialog despre Vila sau Castelul Reginei Maria din stațiunea Mamaia, un obiectiv de tezaur artistic, cultural și istoric, o secvență inedită de identitate națională, dar vom afla și despre cât suntem de buni sau… mai puțin buni păstrători ai patrimoniului nostru cultural.
Laurențiu Despina a stat de vorbă pe această temă cu Dorin Popescu, eseist, cadru universitar, coordonator al strategiei culturale a orașului Constanța.
Domnule Dorin Popescu, sărbătorim Ziua Culturii române și vă propun un dialog inedit despre o construcție emblematică din stațiunea Mamaia, un amestec de cultură și istorie care merită o soartă mai bună. În centrul stațiunii Mamaia se află Vila sau Castelul Reginei Maria, o clădire care are aproape 100 de ani de istorie și face parte dintr-un tezaur arhitectonic al statului român. Vorbiți-ne puțin despre această construcție „istorică” și despre perioadele pe care le-a străbătut de-a lungul anilor.
Clădirea vilei regale din Mamaia poate fi interpretată din cel puțin trei perspective: mai întâi, vorbim despre un obiectiv relevant și emblematic pentru istoria locului, în al doilea rând este o probă a prețuirii și iubirii pentru Constanța, pentru mare, pentru Dobrogea, a întregii familii regale, în special a reginei Maria, și în al treilea rând, într-adevăr, vorbim de specificul arhitectural de excepție – este o mică bijuterie arhitecturală, de artă, care face cinste istoriei și culturii locului. Implicarea Reginei Maria și a celorlalți membri ai familiei regale în construcția acestui castel este relevantă. Castelul însuși a fost construit la comanda, din dispoziția Reginei Maria. A fost una din primele decizii luate îndată după încoronarea Domniei Sale din 1922, în calitate de Regină… Lucrările au început cel mai probabil în 1923 și avem date din istoria locului care confirmă o dare în folosință a palatului, în anul 1927. Regina Maria și-a dorit foarte mult un castel la mare, pe plaja Mamaia nu existau construcții, era deci un proiect inovator, o construcție absolut deosebită pe care o avea în vedere Regina Maria. În 1927, ea dăruiește acest castel Reginei-mamă, Elena. Regele Mihai vine aici și-și petrece câteva veri fabuloase cu principesa Elena, vine și cu tatăl său, Carol Al Doilea,… Se vinde, însă, acest castel, urmare a plecării intempestive a Reginei-mamă, în 1932, de Casa Regală, către Ministerul Aviației de la acea vreme. Și de atunci, din acel an, castelul a avut un destin foarte tulburat. În 1948, este naționalizat, iar comuniștii, de bună seamă că i-au schimbat totalmente destinația inițială și au folosit acest castel cu diferite destinații, printre care casă de odihnă pentru oamenii muncii, casă de odihnă pentru liderii politici, apoi a avut destinații publice ca restaurant, bar, cafenea sau club.
Această construcție centenară are și o fațetă ce ține de patrimoniul cultural. Vorbind de Ziua culturii române, acest edificiu cred că merită mai mult ca oricând atenția noastră…
Am evidențiat faptul de bijuterie arhitecturală, castelul este construit într-un stil arhitectural de excepție, care ține cont de specificul mediteranean, Regina Maria însăși și-a pus o amprentă artistică asupra planurilor arhitecturale, clădirea a fost construită de un arhitect italian și supravegheată de unul român, are deci o valoare arhitecturală absolut deosebită. Și este un bun cultural, arhitectural și artistic, aflat în patrimoniul național. De bună seamă că, autoritățile din România, atât cele centrale, cât și cele locale, au obligația prioritară de a valoriza, de a păstra, de a conserva și de a restaura acest bun cultural. Nu există nicio îndoială în această privință!
Vila regală din Mamaia are parte în prezent de un statut nedrept, de o senectute bruiată de construcții relativ moderne, de clădiri cu un regim înalt, de existența în jurul său a unui bazar estival, …la un moment dat, aici a funcționat și un club, nu credeți că merită mai mult?
Cu siguranță, da, și eu mă gândesc că există o parte solidă atât a administrației centrale și locale, cât și a comunității locale culturale care se gândește în mod constant și sistemic, și de bună-credință, la restaurarea acestui obiectiv. Însă, de bună seamă, că aceste eforturi nu sunt suficiente.
Există preocupări pentru a-i reda aura din secolul trecut și de a o încadra mai bine într-o “vedere de la mare”?
În prezent, Castelul face obiectul unui litigiu în instanță, dar după finalizarea acestuia, în eventualitatea unei hotărâri favorabile, Ministerul Culturii și-ar putea exprima dreptul de preemțiune asupra construcției și terenului și prin intermediul unor parteneriate public și private, eventual, chiar poate să introducă acest obiectiv pe lista programului multi-anual al Companiei Naționale de Investiții, astfel încât acest obiectiv să fie restaurat și să i se dea o funcționalitate, în conformitate cu valoarea sa de patrimoniu istorico-cultural, mai ales având în vedere că Vila Regală din Mamaia reprezintă unul dintre foarte puținele elemente de patrimoniu regal în Constanța.
Domnule Popescu, cât de buni păstrători ai istoriei și culturii naționale suntem noi atâta timp cât nu reușim să ne păstrăm valorile de patrimoniu și să le punem în valoare?
O întrebare sensibilă și binevenită, o întrebare care conține ea însăși o sugestie de răspuns. Subscriu acestei sugestii: Nu suntem suficient de subtili, de creativi păstrători ai valorilor culturale și ai tradițiilor noastre. Avem capacități limitate, atât la nivelul administrației centrale cât și a celei locale, dar și la nivel comunitar, cât și la nivelul mentalului colectiv și al capacităților noastre naționale de management cultural al bunurilor de patrimoniu primite în moștenire. Avem, deci, capacități limitate de a le prelua, de a le conserva, de a le valorifica, de a le restaura, de a le pune în valoare, de a onora impresionanta carte de vizită culturală, istorică și arhitecturală de care dispunem nu doar la nivel local, ci și la nivel național. Subscriu total sugestiei dumneavoastră, potrivit căreia capacitățile noastre de preluare și valorificare a patrimoniului cultural-istoric, arhitectural și artistic sunt limitate. Dar aș mai adăuga că la aceste capacități limitate se alătură încă un context negativ, și anume faptul că la nivel global sunt foarte multe tendințe de natură anticulturală. Un trend care ne face să devenim superficiali și cel puțin indiferenți la rădăcinile identitare culturale și istorice și la zestrea noastră de patrimoniu. Deci, sunt și trenduri culturale care potențează statutul de “Cenușereasă” al Culturii în societatea contemporană. Trebuie să admitem și acest lucru. Dincolo de incpacitatea noastră de a manageria această fabuloasă moștenire culturală și istorică, există și un trend general de natură anticulturală care face ca societatea contemporană să saboteze cu hărnicie zestrea sa identitară transmisă nouă de mii de ani.
Interviu realizat de Laurențiu DESPINA / Foto – De la Bundesarchiv, N 1603 Bild-035 / Horst Grund / CC-BY-SA 3.0, CC BY-SA 3.0 de