Teodor Atanasiu a fost primit cu huiduieli, sâmbătă, în momentul în care mers la pupitru şi a vrut să ia cuvântul la Consiliul Naţional al PNL, care s-a desfăşurat la Casa de Cultură din Piteşti.
Imediat ce a început să vorbească, o parte din cei prezenţi în sală au început să-i strige lui Atanasiu ”Scuze! Scuze!”, informează Mediafax.
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a încercat să îi calmeze pe contestatarii lui Atanasiu, făcând apel la unitate, dar a fost ignorat.
În aceste condiţii, Teodor Atanasiu şi-a întrerupt discursul şi a plecat de pe scenă, spunându-le colegilor săi din PNL: ”Vă mulţumesc pentru primire”.
Atanasiu a fost sancţionat pentru modul în care s-a exprimat a adresa colegilor din PNL care provin din vechiul PDL. O stenogramă a unor discuţii avute, recent, de Teodor Atanasaiu cu vechii liberali a apărut în presă, provocând un scandal în partid.
Atanasiu spunea că fuziunea cu pedeliştii s-a făcut „ţinându-se de nas” şi că aceştia au fost păcăliţi.
„Noi fără PD nu câştigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept, chiar dacă în Bistriţa e puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Preşedinţie al partidului şi ei ne-au dat sediul, locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, declara Teodor Atanasiu.
Anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media românești. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor și a audiențelor, de problemele legate de distribuție, de publicitatea din bani publici alocată discreționar și, mai nou, de interpretările diferite ale legislației românești în domeniul fiscalității și dreptului muncii, se arată în raportul pe 2014 al Centrului pentru Jurnalism Indepednent.
Jurnaliștii se confruntă cu salarii din ce în ce mai mici, cu lipsa de predictibilitate și stabilitate a locului de muncă, cu programul încărcat și cu sarcinile din ce în ce mai multe și mai complexe. În anul electoral 2014, derapajele profesionale s-au înmulțit și ele. Limbajul s-a deteriorat grav, agresivitatea a crescut, atât la nivel național, cât și local. Zonele în care meseria se practică corect, cât mai aproape de standardele profesionale, par a fi excepțiile.
Acestea sunt principalele concluzii ale analizei Starea sectorului mass-media din România în 2014 – vulnerabilități și soluții, realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul proiectului Consolidarea Convenției Organizațiilor de Media (COM) și publicată luni, 4 mai, cu ocazia celei de-a doua întâlniri a COM din 2015.
„În pregătirea acestei analize, am realizat, în perioada octombrie 2014 – aprilie 2015, peste o sută de interviuri cu manageri, editori și jurnaliști din 21 de orașe. Raportul de față prezintă o radiografie a problemelor mass-media, așa cum se văd ele „de la firul ierbii”, spune Cristina Lupu, director de programe la CJI. „Materialul este o oglindă a modului în care profesioniștii din domeniu își văd meseria. Sunt mai mult vocile lor, decât vocile noastre”, a continuat aceasta.
„Dacă ar fi să definim cu un singur cuvânt starea sectorului mass-media în anul 2014, frica ar fi cuvântul cel mai potrivit. Frica jurnalistului că mâine ar putea să nu mai aibă un loc de muncă, frica de la finalul lunii, când nu știe dacă va primi salariul, frica de patron, de politicieni, de autorități. Frica managerilor care încearcă să supraviețuiască pe o piață aflată în cădere liberă și unde regulile jocului concurențial sunt încălcate adeseori, teama că publicitatea ar putea să dispară, frica de instituțiile statului, care ar putea să vină în orice moment în controale prelungite abuziv. Și, de ce nu, frica celor care au încălcat legile, că mecanismele de control ale statului încep să funcționze. Câinele de pază al democrației pare mai timorat ca oricând”, se arată în raportul publicat de CJI.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Amintim, aici, cazul recent dezvăluit de jurnaliştii de la Evenimentul Zilei, care au publicat stenograme din cel mai recent dosar al preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Acesta, trimis în judecată joi, 16 aprilie, de către procurorii anticorupţie într-un nou dosar, ar fi exercitat „o influenţă covârşitoare asupra conducerii cotidianului Telegraf şi asupra televiziunii TV Neptun”, societăţi cu care insituţia pe care a condus-o a încheiat contracte substanţiale în perioada 2009 – 2014. Stenogramele publicate de procurori arată cum Nicuoşor Constantinescu ar fi dictat şi influenţat linia editorială a celor două instituţii de presă pentru a-i lua apărarea, deşi acesta se află în arest la domiciliu la momentul respectiv – scrie HotNews.ro.
La dată de 12.03.2015, ora 11:45:50, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a apelat-o telefonic pe Monalisa Popa, directorul ziarului constănţean Telegraf, căreia i-a imputat lipsa de susţinere şi implicare a cotidianului în sprijinirea poziţiei sale:
„Nicuşor Constantinescu: Băi Mona ce se întâmplă la voi acolo, mă ? Eu. M-aţi dat luni un material, 2 pagini mari cu ce mi s-a întâmplat mie şi mai departe nu mai scrie nimeni nimica, mă, mânca-ţi-aş, zici că…. totul e ok! Scriu doar ăştia care mănâncă c***t de mine şi de Sorin şi de Mazăre! Nu se poate ! Chiar aşa, trebuie să va spun, eu nu pot să fac conferinţă de presă, dar când l-a reţinut pe Strutinsky şi l-a arestat, am făcut o conferinţă de presă publică!
PM: Da, da, da…
CND: Care ar trebui reluată în permanentă ca şi tema, da?! Pe urmă aţi fost controlaţi voi, Telegraf Advertising, toate firmele astea, de către DNA ! Pe urmă a apărut în dosarul meu acest lucru da? Şi la TV Neptun, Soti, şi la Telegraf, că eu aş fi făcut! Voi nu scrieţi nimic din chestiile astea? Că sunt docu…. Scriu ăştia din rechizitoriu din Ziua de Constanţa şi din alte publicaţii pro acestui… sistem care ne urăşte şi voi nu faceţi?! Ce aţi dat? Eu stau acasă şi citesc în fiecare zi! Aţi dat luni o pagină jumate şi atât! Şi în rest, aţi dat interviuri cu dl. vicepreşedinte Dragomir, care … ce şmecher este el, că parcă el nu a votat alături cu mine consiliile…. şi hotărârile de consiliu pe care sunt acuzat! El nu poate fi întrebat: „Băi, dar tu ai votat ilegal programele de sport pentru volei, pentru handbal, rugby? Ai votat penal, ca Constantinescu? Matale, domnu’ cutare, ai votat penal hotărârea cutare? Nu eşti la fel de vinovat, dacă e să fie cineva vinovat, ca şi preşedintele, tu, vicepreşedinte, şi ceilalţi consilieri judeţeni?
PM: Am înţeles…
CND: Nu-i normal să puneţi aceste probleme?!!! Trebuie să vă sun eu, ca să vi le spun?
PM: Am înţeles, am înţeles.
CND: Mă, ţi-am mai spus de câteva ori şi nici nu mai te sun, mă, şi nici nu mai dau nicio relaţie! Eu nu vă spun vouă ce aveţi de spus, dar dacă eu sunt acuzat, că pe baza de licitaţie publică v-am plătit bani vouă, la TV Neptun şi la alte… şi voi nu scrieţi nimica, înseamnă că ne merităm soarta, mă ! Toţi!!!
PM: Am înţeles, o să dăm…
CND: Astăzi sunt… Astăzi, astăzi, când vorbim, este joi, da ? 12 martie, sunt din 19 februarie arestat !!! Trebuia scris în fiecare zi, a 11-a zi, a 15-a zi, ce se întâmplă cu proiectul ăla, ce se întâmplă cu minciunile alea? Ce, dau ieri Evenimentul Zilei, tu nu vezi ce scriu ? Din rechizitoriul meu ? Că am vorbit eu cu avocatul lu… Mocanu, adică eu nu am voie să vorbesc cu avocatul Mocanu, care e şi avocatul meu, să-l întreb: „Mă, cine l-a judecat pe prietenul meu Strutinsky Sorin al meu, care e de 30 de ani, aşa cum am spus în conferinţă de presă?!”
PM: Nu e niciun secret…
CND: E vreun secret??? Da …? Nu scrie pe magistrati.ro cine sunt judecătorii, ce studii au absolvit ??? Este vreun serviciu paralel, cum spune DNA şi această jigodie împuţită de Andrei, de aici??? Da… voi… nu va interesează şi voi nu luptaţi pentru noi mă, staţi liniştiţi, va luaţi salariul bine mersi, înţelegi ? Şi va doare în c*r de tot ce se întâmplă! Înţelegi ??? Până în ziua în care o să va ia şi pe voi să vă aresteze, să vedeţi cum este, înţelegi ?
PM: Ştii că nu e aşa…
CND: Cum să nu ştiu, deci nu există nicio strategie, nimic, da ??? Eu sunt acasă sunt arestat, nu mi-e interzis să vină presă la mine, dar nu eşti în stare, nici tu nici nimeni dincolo la televiziune, nimeni, daţi … aşa, ştiri care vin, cum vrea unul sau altul!
PM: Am înţeles, o să…
CND: Ai înţeles pe dracu…, nu ai înţeles nimic, mă!!!
Cotidianul Evenimentul Zilei a publicat, luni, noi stenograme dintr-unul din dosarele de corupţie ale primarului Radu MAzăre, care arată cum acesta le dicta jurnaliştilor de la postul de televiziune local TV Neptun ce şi cum să scrie în reportajele despre el şi cazurile în care este implicat.
Conform Evz.ro, pe 7 martie 2014, primarul o contactează telefonic pe Adela Badea, directorul Departamentului Ştiri al postului îi spune: „Pune reporterul să spună că eu am … A… Mazăre se bate pentru astea şi-a anunţat că din banii pe care-i ia de acolo vrea să scadă preţul gigacaloriei şi nu ştiu ce…” , „că primarul a spus că… Şi pot să mă dai din ce m-a filmat la bătrâni. Când am zis: «Vă pregătesc o surpriză. Pentru iarna viitoare»”, „pune-l pe ăla să comenteze”. Mazăre îi indică ce trebuie să comenteze reporterul, favorabil preluării acţiunilor Portului Constanţa de către primărie, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.
Pe 11 aprilie 2014, Mazăre i-a solicitat Adelei Badea să realizeze un videoreportaj în cartierul cu locuinţe pentru tineri, pe care să le difuzeze cu comentarii pozitive la adresa edilului.
„A dat B1, ăla, ăla… că-i dau în judecată”
Discuţie între Radu Mazăre şi Adela Badea, director Departament Ştiri în cadrul Neptun TV din dată de 14 decembrie 2014. Primarul era nemulţumit că presă scria că era cercetat pentru conflict de interese. Potrivit DNA, aceste discuţii arată că Radu Mazăre este cel care controla postul.
„Mazăre: Am o rugăminte, Adela. Pune pe cineva să-mi facă monitorizare şi sămi dea până mâine… până marţi…să-l sune pe Alexandru, nepotul doamnei Focşa…
Adela: Da, da.
Mazăre: Şi să-i dea o monitorizare a ceea ce au dat televiziunile când mă bălăcăreau aia, cu ANI, acum o săptămâna… luni. Da?
Adela: Da.
Mazăre: Cu scheme, cu …cu tot ce au dat… A dat B1, ăla, ăla…că-i dau în judecată şi iar le iau nişte bani.
Adela: Păi, au dat toţi, nu numai B1, a dat toată lumea!
Mazăre: Da, Adela, ce a dat toată lumea, că să pot să cer bani şi să arăt că m-au denigrat…îmi trebuie…
Adela: Da, da, da, eu am monitorizarea făcută, scurt…
Mazăre: Perfect.
Adela: Şi, doar trebuie să scoatem cuvânt cu cuvânt, am minutele, am tot.
Mazăre: Cu schemă, cu tot tacâmul. Da?
Adela: Da.
Mazăre: Bine Adela, merci mult”.
O altă discuţie dintre Radu Mazăre şi Adela Badea datează de pe 15 decembrie 2014, în contextul accidentului de pe lacul Siutghiol. Primarul are o vila chiar pe malul lacului, iar şefa ştirilor l-a întrebat dacă se va duce la locul accidentului. Mazăre i-a răspuns pe un ton foarte dur, care sugerează un raport de subordonare a jurnalistului, faţă de politician.
„Adela: Va duceţi acolo, la accident?
Mazăre: Nu, că eu sunt în drum spre Bucureşti, am proces mâine.
Adela: Am înţeles.
Mazăre: Unu. Doi… nu am atribuţii.
Adela: A! Credeam că va duceţi…că să ştiu şi eu.
Mazăre: Nu ai auzit ce ţi-am spus!?
Adela: Da, am auzit, am auzit.
Mazăre: Bine.
Adela: Dar…
Mazăre: Dar…ce!?
Adela: Mă rog, dacă eraţi acasă…eu aşa credeam… că este bine să va duceţi.
Mazăre: Nu înţelegi că nu am atribuţii??!!
Adela: Ştiu, ştiu, dar…
Mazăre: Dacă ştii, atunci?! Dar…ce?!
Adela: Doar atâta, mi-am dat şi eu cu părerea…am zis şi eu ceva”.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Intervievații din raportul Centrului pentru Jurnalism Indenepednent au declarat că principalele pârghii de control sunt mecanismele economice și folosirea instituțiilor statului ca organisme de intimidare și represiune. Amenințările deschise la adresa vieții și siguranței jurnaliștilor sunt destul de puține, dar criza generalizată, lipsa de perspective, salariile mici, care uneori întârzie cu lunile, au făcut ca lupta să fie una de uzură, care nu le pune în pericol viața, dar care nici nu asigură mai mult decât supraviețuirea pe termen scurt.
„Jocul pare a fi la final, mediile tradiționale părând a pierde partida. Dar, ca în orice situație de criză, există posibilitatea înnoirii. Într-o paradigmă atât de grav avariată, oricine va veni cu o idee generatoare de progres (și profit), va câștiga piața și o va putea reforma după oferta sa. Nu asistăm la o extincție. Dacă presa va avea un model economic viabil, investițiile se vor întoarce. Jurnalismul nu moare, se transformă”, este una dintre concluziile raportului CJI.
Autorii raportului menționează că „din toate discuțiile reiese nevoia de lidership. Pentru o profesie care are în ADN evitarea verbelor la diateza pasivă, sare în evidență abundența formulărilor de acest tip atunci când vine vorba de acțiuni și soluții. Jurnaliști, manageri sau patroni așteaptă la unison o soluție salvatoare sau pe altcineva care să ia inițiativa sau să le rezolve problemele.” „Într-un astfel de context, o inițiativă precum Conveția Organizațiilor de Media are potențialul de a furniza lidership-ul necesar și un exemplu de succes în ceea ce privește consolidarea comunității jurnalistice. În plus, s-ar putea transmite și publicului angajamentul profesiei de a cerne valorile și de a-și continua mandatul de interes public”.
„Rezultatele analizei au arătat câtă nevoie are profesia de coagulare, de acțiune comună. Există localități în care jurnaliștii de la medii diferite nu-și vorbesc, asumându-și agenda patronilor lor, chiar dacă problemele lor profesionale sunt aceleași. Există o nevoie uriașă a celor care își fac meseria cu onestitate de a se separa, într-un fel, de cei ce îi încalcă standardele, de a arăta publicului ce înseamnă jurnalismul corect și de a separa, cum spun ei, grâul de neghină. Convenția Organizațiilor de Media, o alianță de asociații de jurnaliști, ar putea fi un actor eficient în această cernere a valorilor, de re-impunere a standardelor unei profesii care și-a pierdut mult din respectul publicului, în ultimii ani.”, spune Ioana Avădani, director executiv al CJI.
În perioada august 2014 – octombrie 2015, Centrul pentru Jurnalism Independent implementează, în parteneriat cu CENTRAS, proiectul Consolidarea Convenției Organizațiilor de Media. Proiectul își propune să sprijine creșterea capacității organizațiilor profesionale ale jurnaliștilor de a susține interesul moral și legal al breslei și – în egală măsură – al publicului, în condițiile unei piețe profund marcate de probleme economice și de erodarea încrederii în mass-media.
Convenția Organizațiilor de Media s-a născut în 2002, din dorința de a oferi mai multă vizibilitate și putere de negociere profesioniștilor din mass-media. COM este o coaliție informală de asociații de jurnaliști, de alți profesioniști din mass-media, sindicate și organizații patronale care au identificat linii de acțiune comune pentru consolidarea sectorului mass-media din România și promovarea intereselor de grup ale breslei. Coordonarea COM și secretariatul tehnic au fost asigurate de CJI și ActiveWatch.
De la înființarea sa, COM a derulat întâlniri sau conferințe pe teme apropiate de obiectivele sale și a reacționat atunci când principiile sale fundamentale au fost în pericol. Cel mai important rezultat al activității COM rămâne elaborarea și adoptarea celor două documente de auto-reglementare, Statutul Jurnalistului și Codul Deontologic al COM, în iulie 2004. Ulterior (2009) COM a fost factorul motrice în elaborarea și adoptarea Codului Deontologic unificat, care sintetizează prevederile a peste 15 documente de auto-reglementare diferite.