Ascultă Radio România Constanța Live

Sofia Vicoveanca

Profil de interpret: Sofia Vicoveanca

Profil de interpret: Sofia Vicoveanca

Publicat de Liliana Fustanela, 23 septembrie 2016, 05:58 / actualizat: 25 septembrie 2016, 9:21

Sofia Vicoveanca e vocea Bucovinei cu jale şi cu dor, cu doine și balade, dar şi cu cântece de joc și voie bună. S-a născut la 23 septembrie 1941, în comuna Toporăuți, județul Cernăuți, în prezent în Ucraina, în familia negustorilor Veronica și Gheorghe Fusa. Copilăria viitoarei interprete este una tristă, marcată de anii grei de război. Bucovina de Nord era cedată Uniunii Sovietice, tatăl cade prizonier la ruşi, iar mama îşi ia copila şi  se refugiază prin părţile Sucevei, în vestitul sat bucovinean Vicovu de Jos.

Constrânsă de greutățile materiale prin care treceau refugiații, Sofia învață să coasă, să țeasă covoare, să împletească, să croiască.   Glăsuia în timp ce-şi ajuta mama la muncile câmpului. Urmează apoi Școala Populară de Artă din Suceava și după absolvire, în anul 1959, este  angajată, prin concurs, ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava.  Câțiva ani mai târziu, în anul 1965, îi apare primul său disc.

„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ți pică din cer, nimeni nu-ți dă. Dacă nu muncești, nu ai! (…) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo, muzică populară. Am continuat să cânt și în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular și țusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoțiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreți), a fost norocul meu că am și venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor și am avut ce culege de la bătrânii și de la lăutarii din sat.” – povestește Sofia Vicoveanca.

Numele de scenă a fost ales de directorul ansamblului artistic unde era angajată, care a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanță artistică . A numit-o Vicoveanca, de la zona de proveniență.

Devine mamă de  băiat, prin căsătoria cu ziaristul Victor Micu, și căpătă după naștere, o voce puternică, inconfundabilă, remarcabilă pentru cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, pentru doine de dragoste și dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele ușor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului.

În cei aproape 60 de ani de carieră, a efectuat imprimări la radio, pentru televiziune și la Casa de discuri Electrecord, a scos 13 discuri personale și 6 în colaborare, 15 casete audio, 19 CD-uri și 1 DVD, a susținut spectacole în țară și în străinătate .

Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoții și stări ale țăranului bucovinean.   A jucat și în câteva filme, a publicat trei volume de versuri: ”Dureri ascunse” (1996), ”Cu inima-n palme” (2004) și ”Taine în adânc păstrate” (2009), iar meritele sale artistice au fost răsplătite cu sute de premii, diplome, medalii, trofee.

Astăzi împlinește 75 de ani . La mulți ani, Sofia Vicoveanca !

   Ascultați un interviu în exclusivitate ,la Radio Constanța, în emisiunea de folclor : ”Seri de cântec românesc”, pe unde medii, ediția 23 septembrie, după știrile orei 19 .00 .

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”
Folclor marți, 30 iunie 2020, 12:46

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”

    Marele Premiu și Trofeul festivalului Florile Dobrogei, ediția din iunie 2020, au fost obținute de iau Bianca Ștefania Luzinschi, din...

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”
Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului
Folclor miercuri, 29 aprilie 2020, 11:06

Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului

Încă din 1982, ziua de 29 aprilie a fost instituită drept ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DANSULUI,  la inițiativa Consiliului Internațional al...

Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului
Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”
Folclor marți, 21 ianuarie 2020, 10:24

Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” Tulcea vă așteaptă vineri, 24...

Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”
Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”
Folclor duminică, 8 decembrie 2019, 13:52

Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”

Festivalul de colinde și cântece de Crăciun, „Pe luceaua Dunării”, a deschis ieri, ușa spiritului Crăciunului și bucuria nașterii lui...

Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”
Folclor joi, 5 decembrie 2019, 09:53

Pietreni -„Aducem bucuria în suflete”

„Aducem bucuria în suflete” este genericul sub care se desfășoară, târgul de sărbători destinat celor două sute de familii care locuiesc...

Pietreni -„Aducem bucuria în suflete”
Folclor joi, 28 noiembrie 2019, 13:24

ATELIER URBAN: Rușii lipoveni din Dobrogea

     Rușii lipoveni din România sunt urmașii staroverilor, adică ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia. Și-au părăsit...

ATELIER URBAN: Rușii lipoveni din Dobrogea
Folclor sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 14:37

ATELIER URBAN: „Pandelașul” din Medgidia, un simbol de păstrare a identității naționale

141 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, România au fost marcați la Medgidia, la Casa de Cultură I.N.Roman, joi 14 noiembrie 2019,...

ATELIER URBAN: „Pandelașul” din Medgidia, un simbol de păstrare a identității naționale
Folclor luni, 11 noiembrie 2019, 22:23

Constanța – „Dobroge, vatră străbună”

      „Dobroge, vatră străbună” este spectacolul oferit cadou constănțenilor de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Casa de...

Constanța – „Dobroge, vatră străbună”