Ascultă Radio România Constanța Live

sofer sub influenta drogurilor

CONSTANȚA: 14 șoferi au rămas fără permis, iar un bărbat posibil drogat, implicat într-un accident, s-a ales cu dosar penal

Publicat de Adina Sîrbu, 21 martie 2024, 12:34

La data de 20 martie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mircea cel Bătrân, a avut loc un accident rutier (tamponare), între două autoturisme conduse de către doi bărbați, de 57 de ani, respectiv 59 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul din dotare, iar în bărbatului, de 57 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În  cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Tot ieri,  polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei, și au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere.

Sursă: IPJ Constanța/ Foto: ilustrativ/ Redactor: Adina Sîrbu

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

TULCEA: Șofer testat pozitiv pentru droguri, scos din trafic de polițiști

Publicat de Adina Sîrbu, 13 octombrie 2023, 12:17 / actualizat: 13 octombrie 2023, 16:18

La data de 12 octombrie 2023, în jurul orei 15.40, un barbat de 31 ani, din municipiul Tulcea, ar fi condus un autoturism pe strada Isaccei, iar în urma testării cu „testul rapid de salivă” a iesit pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și posedă permis de conducere corespunzător. Au fost prelevate mostre biologice necesare stabilirii substanțelor psihoactive.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

IPJ Tulcea anunţă că față de bărbatul de 31 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea, urmand ca la data de 14 octombrie, să fie prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă.

Un alt dosar penal a fost întocmit de polițiștii tulceni pentru conducătorul unui ATV.

La data de 12 octombrie 2023,  în jurul orei 13.20, un bărbat de 64 ani din satul Sălcioara, județul Tulcea, a condus un ATV pe strada Berzei din localitate, iar la intersecția cu strada Bălții ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare si s-a răsturnat.

În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului vehicului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Tulcea. Conducătorul autovehiculului a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, și nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neinmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursă: IPJ Tulcea/ Foto: ilustrativ

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Bărbatul din MANGALIA care a condus sub influența drogurilor și a accidentat o minoră a fost REȚINUT

Publicat de , 13 iulie 2017, 08:44

În urma anchetei derulate de polițiști în cazul depistării unui conducător auto din Mangalia, în vârstă de 33 de ani, care a condus un autoturism, la data de 09.07.2017, fiind sub influența unor substanțe psihoactive, după care a produs un accident rutier soldat cu accidentarea unei minore în stațiunea Jupiter, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

Bărbatul se află acum în arestul I.P.J. Constanța, iar astăzi va fi prezentat magistraților Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă.