Protest al sindicaliștilor de la Penitenciarul Poarta Albă (VIDEO)
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 16 septembrie 2018, 09:56
Angajații de la Penitenciarul Poarta Albă, membri ai Sindicatului Național SINPEN 2016 Constanța, participă, duminică, 16 septembrie 2018, la o acțiune de pichetare a Penitenciarului Poarta Albă, după cum anunțau încă de săptămâna trecută.
Acțiunea se petrece în cadrul celorlalte acțiuni de protest declanțate la nivel național de către Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Revendicările sindicaliștilor sunt:
- condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.
- plata orelor suplimentare restante – în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.
- stoparea împuternicirilor ilegale –se solicită reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior si încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal împuternicit de 3 luni.
- eliminarea discriminărilor salariale – se solicită aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începând cu octombrie 2018.
- aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – se solicită ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.
- încetarea abuzului asupra pensionarilor – se solicită eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor.
- plata integrală a orelor suplimentare curente – i se solicită ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută in Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plată peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate in termen de 60 de zile.