Grefierii continuă protestele (update)
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 5 februarie 2018, 11:34 / actualizat: 5 februarie 2018, 12:42
Grefierii spun că vor continua protestele, fără a afecta activitatea instanţelor sau parchetelor, până când vor fi chemaţi la discuţii, cu reprezentanţii Guvernului.
Sindicaliştii spun că încă din luna aprilie au solicitat Ministerului Muncii să le pună la dispoziţie grilele de salarizare, iar luna aceasta, ministrului i s-au adus la cunoştinţă, printr-o nouă adresă, nemulţumirile şi mişcările de protest.
Ei o contrazic astfel pe ministrul Lia Olguţa Vasilescu, care a susţinut că reprezentanţii grefierilor nu au contactat ministerul pentru vreo discuţie legată de motivele unor eventuale scăderi de salarii.
Ministerul Muncii susţinea, vineri, într-un comunicat de presă, că reprezentanţii grefierilor nu au contactat instituţia şi că ministerul este deschis oricărei discuţii.
Protestului național s-au alăturat și grefierii din Constanța. „De astăzi purtăm și noi banderole albe în semn de protest față de noua salarizare a personalului auxiliar de specialitate și în semn de susținere pentru liderii noștri care au fost invitați de către Ministrul Muncii la discuții“, au precizat aceștia.
UPDATE
La Tulcea, la nicio instanță nu protestează grefierii, a declarat Eugenia Prică, grefier-șef la Judecătoria din oraș. Grefierii tulceni vor decide dacă intră sau nu în grevă japoneză după ce vor primi lichidarea aferentă lunii ianuarie.
Grefierii din mai multe județe au anunţat declanşarea protestelor începând cu 1 februarie, reclamând că în urma transferului contribuţiilor sociale, cei cu vechime mai mare de 15 ani vor pierde la salariu sume cuprinse între 36 şi 500 de lei.