Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei: România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul cazurilor noi de TBC
Publicat de Adina Sîrbu, 24 martie 2023, 09:05
Parteneriatul STOP TB România, împreună cu autoritățile locale și județene, marchează astăzi Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei.
Cu toate progresele înregistrate în ultimii 20 de ani, România încă este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul cazurilor noi de TBC. Iar în ultimii anii de pandemie, pacienții cu tuberculoză au avut de suferit, pentru că principala luptă a fost cea împotriva COVID.
Au fost diagnosticate mai puține cazuri, dar în forme mai grave, spune dr. Ariadna Petronela Fildan, directorul medical al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța: Pe perioada pandemiei incidența tuberculozei a fost în scădere, o falsă scădere, deci prin nedepistare. Acum, din 2022, observăm o ușoară tendință de creștere din nou a ratei de incidență a tuberculozei. Dacă în anul 2019, primul an pre-pandemic, în Constanța aveam în jur de 550 de cazuri de tuberculoză, din care 28 erau copii, în 2022 am avut în jur de 360-370 de cazuri de tuberculoză și 7 cazuri de copii. Deci incidența la nivelul județului Constanța este undeva de 54 la suta de mii de locuitori. Suntem cam la mijlocul clasamentului național. Sunt mai puține cazuri, într-adevăr, însă, cazurile care ajung în spital sunt de cele mai multe ori mai severe față de ce vedeam înainte de pandemie. Adică e clar faptul că sunt pacienți care au stat destul de mult timp acasă și uneori ajung în stadii extrem de severe la spital.
Astăzi, 24 martie, Constanța se alătură județelor care marchează astăzi, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, iar 6 obiective vor fi iluminate în roșu, culoarea simbol a luptei împotriva tuberculozei: Farul Genovez, clădirile Consiliului Județean și Centrului Educativ „Jean Constantin”, Podul “Sfânta Maria” din Cernavodă, Podul rutier de peste Canalul Dunăre – Marea Neagră și Parcul „Nicolae Bălcescu” din Medgidia.
Redactor: Cătălina Radu/ Editor online: Adina Sîrbu