Județul CONSTANȚA: Peste 130 de clădiri școlare nu au autorizație de securitate la incendiu
Publicat de Adina Sîrbu, 10 septembrie 2024, 13:49
La sediul IPJ Constanța s-a desfășurat astăzi o conferință de presă a repzentanților tuturor structurilor de siguranță și ordine publică ale MAI din Constanța – Poliție, IJJ și Gruparea Mobilă de Jandarmi, ISU, Centrul Antidrog din cadrul ANA și ANITP, în care au fost prezentate măsurile ce vor fi luate pentru siguranța elevilor în noul an școlar.
Pentru ISU Dobrogea, siguranța copiilor în mediul școlar este o prioritate și nu se poate negocia. Prin respectarea strictă a măsurilor de prevenire a incendiilor și prin instruirea adecvată a elevilor și a personalului, putem crea un mediu sigur prin care să fie protejati toți cei implicați în procesul educațional, se arată într-un comunicat al Inspectoratului.
În anul școlar 2023-2024, ISU Constanța a derulat acţiuni orientate spre consolidarea protecţiei în instituțiile de învățământ astfel încât, efectele manifestării riscurilor să fie minimizate, iar starea de normalitate să fie restabilită în cel mai scurt timp.
Activităţile desfășurate în perioada de referință au vizat permanent îndeplinirea funcţiilor de coordonare, îndrumare, control, acordare de asistenţă tehnică de specialitate pentru prevenirea producerii situaţiilor de urgenţă, informarea preventivă şi pregătirea cadrelor didactice și a elevilor referitoare la comportarea în situaţii de urgenţă, precum şi avizarea – autorizarea privind securitatea la incendiu a clădirilor cu destinația învățământ.
Personalul Inspecţiei de Prevenire execută permanent controale și verificări la unitățile de învățământ din județ, iar acolo unde identificăm neconformități pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, depunem eforturi, împreună cu factorii de răspundere de la nivel local și județean, pentru remedierea acestora cât mai rapid cu putință, iar dacă este cazul, aplicăm măsura sancționării contravenționale a responsabililor.
Controalele de prevenire vizează în special:
– actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de conducătorul instituției;
– documentele și evidențele specifice privind apărarea împotriva incendiilor;
– organizarea activității de apărarea împotriva incendiilor la locul de muncă;
– evaluarea structurilor cu atribuții privind apărarea împotriva incendiilor;
– respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor din punct de vedere constructiv (gradul de rezistență la foc, distanțele de siguranță, căi de evacuare, case de scări);
– respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor din punct de vedere al instalațiilor de protecție împotriva incendiilor;
– respectarea în teren a măsurilor stabilite din punct de vedere organizatoric.
În anul școlar recent încheiat, ca urmare a controalelor efectuate, au fost constatate 205 deficiențe specifice, fiind aplicate 176 avertismente și 29 amenzi contravenționale în cuantum de 35.500 lei.
Principalele nereguli constatate au fost: reducerea gabaritelor căilor de evacuare prin depozitarea diferitelor materiale, neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, nemarcarea căilor de evacuare pentru persoane în caz de incendiu cu indicatoare standardizate, neafișarea instrucţiunile specifice pe fiecare loc de muncă cu risc de incendiu, neasiguararea necesarului mimim de stingătoare portabile cu pulbere, neverificarea instalației electrice, nefuncționarea corpurilor de iluminat aferente instalației de iluminat de securitate pentru evacuare, nefuncționarea la parametrii proiectați a instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu.
Toate aceste activități, desfășurate sub coordonarea cadrelor unității noastre, au ca țintă asigurarea climatului de siguranță în școli, dar și instruirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităţilor de învăţământ, fapt pentru care am mizat foarte mult pe interacțiunea directă cu aceștia, pentru obținerea rezultatelor pe care ni le dorim cu toții în ceea ce privește educația, pregătirea și comportamentul adecvat în cazul în care ne confruntăm cu anumite pericole.
Totodată, în vederea conștientizării și sensibilizării populației, la nivelul instituțiilor de învățământ au fost desfășurate 415 activități informare și pregătire a populației la care au participat 28.718 preșcolari, elevi, cadre didactice și personal auxiliar. În cadrul acestor activităţi au fost distribuite 19.597 materiale de informare preventivă, privind campaniile naţionale Nu tremur la cutremur; Flăcările Omoară Copii; Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!; Siguranţa NU e un joc de noroc!; R.I.S.C. – mai bine previi, decât să nu fi, Pune viaţa familiei tale pe primul loc – instalează-ţi detectoare de gaze şi de incendiu, pentru că viaţa celor dragi este nepreţuită”. Diseminarea informaţiilor cu caracter preventiv şi de pregătire a populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă s-a realizat şi prin intermediul a 60 lecţii deschise, 112 vizite în cadrul subunităților de intervenție, 29 exerciţii de evacuare, 214 activități de informare preventivă precum și instruiri.
Referitor la procesul de autorizare din punct de vedere al securităţii la incendiu, personalul Inspecţiei de Prevenire a venit în întâmpinarea factorilor responsabili, pentru soluţionarea situaţiilor existente şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate.
În acest sens, personalul Inspecţiei de Prevenire a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 25 de cazuri, în vederea obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu.
În perioada de referință, ISU Constanța a înregistrat 47 solicitări pentru emiterea avizului de securitate la incendiu și 12 solicitări pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu, fiind eliberate până în prezent 14 avize de securitate la incendiu pentru clădiri existente ale unităților de învățământ și 6 avize pentru clădiri noi, cu acceași destinație, respectiv 2 autorizații de securitate la incendiu.
Astfel, la nivelul județului Constanța, din totalul celor 738 de clădiri cu destinația de învățământ, 527 nu fac obiectul autorizării, 76 au obținut autorizația de securitate la incendiu, iar 135 sunt neautorizate, unele dintre ele fiind în diferite etape ale procesului de avizare – autorizare.
Un lucru important pe care dorim să-l subliniem este legat faptul că responsabil pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu este exclusiv beneficiarul.
Avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu se eliberează pentru construcţii noi sau pentru dezvoltarea (extinderea), modernizarea ori pentru schimbarea destinaţiei celor existente (art. 30, alin. 1 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare).
ISU Constanța va continua executarea activităților specifice de control și îndrumare, atât pentru asigurarea începerii anului școlar 2024-2025 în siguranță, cât și pentru asigurarea respectării măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pe lângă controalele de prevenire, periodic vor avea loc exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă (în majoritatea dintre acestea fiind exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur), instruiri, convocări, ședințele de lucru și recunoașteri în teren pentru stabilirea și/sau actualizarea concepției de intervenție.
„Asigurarea siguranței în școli nu este pentru noi doar un obiectiv, ci și o obligație morală față de viitorul generațiilor noastre. Cu toții avem copii și de aceea trebuie să fim vigilenți și responsabili în toate acțiunile noastre, pentru ca fiecare instituție de învătământ să rămână un loc de învățare sigur și fără riscuri. Vă dorim un an școlar nou plin de succes!”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay