CONSTANȚA: Târnosirea (botezul) bisericii socotită a armânilor
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
28 septembrie 2024, 14:41 / actualizat: 28 septembrie 2024, 15:51
În cartierul constănțean Palas, la marginea orașului, pe strada Șipot, va avea loc mâine târnosirea (botezul) bisericii socotită a armânilor pentru că cel care este ctitorul său, este armânul Gheorghe Haliț.
Astăzi se mai pun acatiste în piciorul Sfintei mese.
Cu mâhnire, preotul aromân a declarat postului nostru de radio, că sunt foarte puțini cei care ajung la slujbe aici:
Redactor – Liliana Fustanela / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Sute de credincioși, în cartierul constănțean „Compozitori” la Sfințirea Mare a parohiei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
28 mai 2023, 12:04 / actualizat: 28 mai 2023, 19:43
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a început să oficieze slujba de târnosire a bisericii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și Sfânta Liturghie, încă de la prima oră a dimineții, ora 7.00. Cei care doresc se pot închina în Sfântul Altar, în această după amiză. Biserica este amplasată în cartierul constănțean Compozitorilor (str. Dinu Lipatti, nr. 2).
Parohia a fost înființată la 1 ianuarie 2003; din 6 octombrie 2003 și până pe data de 20 noiembrie 2007 slujbele au fost oficiate într-un paraclis. Proiectul bisericii de lemn a fost realizat de către arhitecții Danciu Ioan Alexandru și soția sa, Mihaica, care au adaptat un plan de arhitectură bisericească maramureșeană pentru zona de litoral. Pe 8 iunie 2006, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfințit piatra de temelie a bisericii, iar în ziua de 9 iunie 2006, constructorii au demarat lucrările pentru edificarea bisericii. În luna noiembrie 2007 a fost finalizat demisolul, iar din 20 noiembrie 2007 acesta a devenit paraclis. Din 28 octombrie 2009, o echipă de meșteri maramureșeni, condusă de către Vasile Pop, a început ridicarea suprastructurii din lemn de brad peste demisol. Din cauza lipsei de fonduri, lucrarea a încetat în decursul anului 2010, fiind reluată la începutul anului 2011 și finalizată în anul 2012. În perioada 2010-2011, prin dania lui Traian Preduț Oprea a fost realizată clopotnița, tot în stil maramureșean, și a fost instalată centrala termică. În ziua de 20 noiembrie 2013, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujbele Vecerniei și a Aghiazmei mici, iar din acea dată slujbele se oficiază în biserica mare. Aceasta a fost împodobită cu icoane pictate în stil bizantin, pe lemn de tei, fiind cea mai potrivită variantă pentru o biserică din lemn. Totodată, în curtea bisericii a fost amenajat un spațiu verde (gazon, livadă de pomi fructiferi, gard viu), cu o troiță maramureșeană, băncuțe și un loc de joacă pentru copii.
Pentru realizarea lucrărilor, preoții parohiei: Florin Ioniță (paroh), Cristian Cazacu și Gheorghe Atomei (coslujitori), au fost susținuți de către credincioși, un ajutor substanțial fiind oferit de către Niță Teodor, după cum a transmis Arhiepiscopia Tomisului printr-un comunicat.
Redactor – Liliana Fustanela / redactor online – Daniel Țăndăreanu