În perioada sărbătorilor, crește numărul persoanelor depresive. Ce sfaturi ne dau psihologii
Publicat de Doina Sirbu, 3 ianuarie 2024, 07:46
În această perioadă, auzim urări de fericire. Acesta este, însă, și intervalul de timp în care, statistic, crește numărul persoanelor depresive.
De ce trebuie să ținem cont, astfel încât rezoluțiile de Anul Nou să nu rămână doar la stadiul de dorințe și ce putem face pentru a nu deveni mai obosiți și mai stresați ca înainte, aflăm de la președintele Colegiului Psihologilor din Constanța, prof. univ. dr. Mihaela Rus.
Statisticile arată că există o creștere reală a stărilor de depresie și anxietate în preajma sărbătorilor, mai precis lunile noiembrie și decembrie, dar și după sărbători, adică aceste stări și emoții negative, asociate cu emoțiile negative se continuă la începutul lunii ianuarie.
Ce putem face pentru a avea sărbători cât mai liniștite sau pentru a trece prin această perioadă fără a deveni mai obosiți și mai stresați decât înainte?
Ar trebui să stabilim niște limite. Apoi trebuie să facem niște liste oneste cu priorități reale, pentru că de cele mai multe ori, obiectivele nerealiste determină ca oamenii să simtă aceste emoții negative. Este foarte important să verbalizezi aceste anxietăți și să vorbești cu specialiștii sau cu persoane apropiate despre ceea ce experimentezi tu în această perioadă. Este foarte important să limitezi interacțiunea pe rețelele sociale pentru că de cele mai multe ori apare o perspectivă distorsionată a vieții altora și o prelucrează negativ. Și este foarte important să-și găsească timp pentru ei, să se odihnească, să-şi acorde îngrijirii personale un timp mai mult, să citească o carte, să se plimbe.
Este și perioada rezoluțiilor de Anul Nou. Mulți își propun schimbări majore pentru a compensa greșelile din trecut. Sunt o soluție schimbările majore sau au șanse să rămână doar la stadiul de dorințe?
Ok, sunt de acord, vreau să fac o schimbare majoră în viața mea, dar acea schimbare majoră să poată să fie făcută, să fie realistă, pentru că în momentul în care eu stabilesc că vreau să fac o schimbare majoră în viața mea, dar obiectivul nu este realist, voi avea aceeaşi negativă pentru că n-am reușit să-mi ating obiectivul. De aceea este foarte important să stabilim clar schimbări în viața noastră, dar nu majore.
Redactor: Cătălina Radu / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com