România U21 înfruntă Muntenegru U21 în preliminariile CE 2025 de fotbal la tineret
Publicat de Claudiu Dobrescu, 6 septembrie 2024, 07:40
Selecționata de fotbal sub 21 de ani a României antrenată de Daniel Pancu va disputa în această lună două meciuri în cadrul calificărilor pentru Campionatul European 2025.
Prima partidă se va juca astăzi, de la ora 19.30, pe Stadionul din Târgoviște împotriva selecționatei similare din Muntenegru, în direct la Pro Arena TV.
Al doilea meci se va disputa în deplasare cu echipa Finlandei, la 10 septembrie, de la ora 18.00.
Naționala de tineret a României are o șansă mare să se califice direct la turneul final al Campionatului European U 21 de anul viitor.
România U21 face parte din Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia.
Text – Claudiu Dobrescu / Foto FRF