Ascultă Radio România Constanța Live

sediul comunităţii bulgare

Comunitatea „Edinstvo” a bulgarilor din Dobrogea inaugurează noul sediu

Comunitatea „Edinstvo” a bulgarilor din Dobrogea inaugurează noul sediu

Publicat de , 18 septembrie 2014, 14:53

Vineri, 19 septembrie, la ora 17.00, Comunitatea „Edinstvo” a bulgarilor din Dobrogea inaugurează noul sediu din oraşul Constanţa, într-o cladire care a aparţinut comunităţii şi a fost refăcută.
Printre cele 18 comunităţi din judeţ se numără şi comunitatea bulgară. În prezent cea mai mare parte dintre membri săi sunt oameni de vârsta a treia, etnici bulgari care au rămas pe teritoriul Constanţei. Cei mai mulţi dintre membri locuiesc în municipiu. „Edinstvo” semnifică unitate. Comunitatea există în foma actuală din anul 1995, devenind persoană juridică în 1996, şi este continuatoarea Comunităţii bulgare care a existat în judeţ anterior anului 1940.
Prima comunitatea bulgară din oraş datează din 1873. Membrii fondatori ai acesteia erau negustori renumiţi, meşteşugari şi grădinari. Cu eforturi financiare comune au reuşit să cumpere un teren şi să construiască în 1905 prima şcoală, casa parohială şi Biserica „Sf. Nicolae cel Vechi”, care se află pe str. Maior Şonţu nr. 7 din Constanţa unde va fi şi sediul comunităţii. Membri comunităţii intenţionează să pună aici bazele unui centru cultural mixt româno-bulgar.

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări