CONSTANȚA – SCANDAL în trafic! Doi șoferi și-au împărțit „urări de dulce“. Un om a ajuns la SPITAL
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 22 decembrie 2016, 18:41
Un bărbat de 46 de ani din Constanța, care a vrut să-i calmeze pe doi șoferi ce se luaseră la ceartă după o șicanare în trafic a ajuns la Urgența Spitalului Județean, după ce a încasat un pumn în figură.
S-a întâmplat chiar în această seară, la intersecția străzilor Eliberării și Cutezători din cartierul Inel II. Doi șoferi care s-au șicanat în trafic au tras mașinile pe dreapta pentru a-și discuta neînțelegerile. Spriritele s-au încins rapid, cei doi fiind la un pas să se ia la bătaie. Bărbatul de 46 de ani, pasager într-una dintre mașini a coborât și a vrut să intervină pentru a aplana conflictul. Unul dintre șoferi, în vârstă de 29 de ani, scos din minți de tupeul bărbatului, i-a aplicat un pumn în față.
Martorii au sunat la 112, iar la locul incidentului au sosit polițiștii și o ambulanță. Agresorul a fost luat de oamenii legii și dus la audieri la Secția 4, în timp ce bărbatul de 46 de ani a fost preluat de echipajul medical de urgență și dus la spital.
Deocamdată, polițiștii fac cercetări în acest caz și așteaptă să vadă dacă persoana vătămată va depune plângere penală în termenul legal de 90 de zile. De asemenea, în funcție de perioada de spitalizare de care ar putea avea nevoie victima în urma loviturii încasate se va face și încadrarea juridică a faptei, spun polițiștii.