Informare meteorologică de VÂNT, NINSORI și RĂCIRE ACCENTUATĂ. În Dobrogea va ploua
Publicat de Adrian Băncilă, 16 aprilie 2022, 09:36
Potrivit ANM, în intervalul 16 aprilie, ora 12.00 – 18 aprilie, ora 10.00, local și temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar izolat peste 60 km/h.
Va ploua în toate regiunile și pe arii restrânse, în sudul și sud-estul țării, se vor acumula cantități de peste 15…20l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (16 aprilie) vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică.
La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe creste rafalele vor depăși 65…70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.
Valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că duminică (17 aprilie), vremea va fi deosebit de rece în toată țara.
La începutul săptămânii viitoare vremea se va menține deosebit de rece și va continua să ningă, în special la munte.
Sursa: ANM