(Audio+foto) Deltaic cu Emanuel Honț
Publicat de Liliana Fustanela, 17 octombrie 2015, 23:45
Emanuel Honț este un meșter popular din Tulcea atras de tot ceea ce înseamnă peisajul deltei . Recunoaște că nu se poate trăi din asta, dar e pasiunea lui, și mâinile sale realizează cât ai clipi, obiecte din ceea ce se aruncă la atelierele de tâmplărie. A învățat acest meșteșug într-un atelier de sculptură, când avea 18 ani, în trei luni de zile, și mulțumește ori de câte ori e cazul, celui ce l-a învățat meserie : meșterul Ionel Eremia . Cu mare drag, îi învață pe cei mici cum prin lucrări de traforaj, poți avea delta în miniatură, acasă.
Emanuel Honț vorbește cu lemnul și mai ales sculptează : păsări din crengi, pescari, lalele și aplice din lemn. Produsele sale costă între 15 și 50 de lei și au trecut de multe ori, granițele țării . Mai multe informații puteți obține accesând pagina :www.peisajedelta.ro. Emanuel Honț a vorbit la emisiunea de folclor și tradiții de la Radio Constanța, ediția 12 octombrie, despre pasiunea sa :
(lilianafustanela@radioconstanta.ro)